Academia Română susține exploatarea resurselor minerale

Academia Română cere reactivarea industriei extractive şi de prelucrare a resurselor subsolului, prin punerea în practică a unui Program naţional de cercetare-explorare geologică.

„Resursele minerale şi energetice ale subsolului reprezintă un patrimoniu naţional care trebuie să fie valorificat într-un mod sustenabil, deoarece el este baza dezvoltării socio-economice a ţării. În evaluarea potenţialului naţional de resurse minerale, este necesar să fie luate în consideraţie şi resursele secundare (halde şi steril din iazurile de decantare care mai conţin cantităţi uneori apreciabile de elemente utile), acestea urmând a fi reintroduse în circuitul economic. Faptul acesta va contribui la creşterea gradului de securitate şi sustenabilitate a aprovizionării cu materii prime critice esenţiale în sectoare industriale cheie pentru economia naţională şi europeană”, se arată într-un punct de vedere al Academiei Române privind valorificarea resurselor minerale ale României, transmis AGERPRES.

„Este necesar să se pună în practică un Program naţional de cercetare-explorare geologică pentru evidenţierea unor noi resurse/rezerve de substanţe minerale utile, pentru permanenta reevaluare şi gestionare durabilă a acestor resurse. Academia Română propune să fie înfiinţat un Serviciu Geologic Naţional, care să coordoneze toate activităţile specifice de cercetare-explorare geologică şi să asigure aplicarea Programului geologic naţional, în acord cu obiectivele europene ale tranziţiei energetice”, subliniază sursa citată.

Academia Română se declară „gata să ofere oricând autorităţilor Statului Român consultanţa necesară” în domeniu, afirmând că dispune, prin membrii săi şi prin institutele sale de specialitate din Bucureşti şi din ţară, de cea mai înaltă reţea de expertiză în sectorul valorificării resurselor minerale. 

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *