Zeci de mii de credincioşi musulmani au fost să se roage pe Esplanada Moscheilor din Ierusalim, în prima vineri a Ramadanului, care s-a desfăşurat fără incidente în oraşul sfânt – unde a fost mobilizat un important dispozitiv al poliţiei israeliene, în contextul tensiunilor agravate de războiul din Fâşia Gaza, relatează agenţiile AFP şi EFE.
Potrivit şeicului Azam al-Khatib, responsabil al organizaţiei religioase iordaniene Waqf, care gestionează locurile de cult musulmane la Ierusalim, circa 80.000 de credincioşi s-au rugat „calm şi paşnic” pe esplanadă, faţă de aproximativ 150.000 la prima mare rugăciune de Ramadan anul trecut, conform Agerpres.
Poliţia israeliană a estimat la aproximativ 40.000 numărul musulmanilor veniţi vineri la rugăciune pe Esplanada Moscheilor. Mii de poliţişti au fost desfăşuraţi în oraşul sfânt, de teama unor posibile incidente.
Fiind al treilea loc sfânt al islamului, Esplanada Moscheilor, unde se află şi moscheea Al-Aqsa, este construită pe ceea ce evreii numesc Muntele Templului, locul sacru al iudaismului, în Ierusalimul de Est, sectorul din oraş ocupat de Israel.
În condițiile în care acest loc sfânt este administrat de Iordania, Israelul impune restricţii acolo, în special asupra numărului credincioşilor musulmani care pot veni în acel loc şi de asemenea asupra vârstei acestora.








