Duminică, 24 august, începe a 27-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu” – unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică din lume.
Până pe 21 septembrie, la București vor veni peste 4.000 de artiști din 28 de țări, care vor susține mai mult de 100 de concerte.
Festivalul marchează anul acesta 70 de ani de la trecerea în eternitate a marelui compozitor român. Sub direcția artistică a lui Cristian Măcelaru, va fi o ediție construită pe trei piloni fundamentali: tradiția enesciană, inovația artistică și extinderea la nivelul comunităților, printr-o amplă serie de concerte în mai multe orașe din România, dar și prin deschiderea către noile generații, informează Agerpres.
Ediția din 2025 nu se va mai desfășura doar în București, ci va include spectacole în mai multe orașe, printre care Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu, Brașov, Constanța, Oradea, Arad, Târgu Mureș, Craiova, Satu Mare, precum și în alte centre culturale.
Vor fi și noutăți: concerte Enescu în clubul Control și Enescu – JTI Immersive Experience (muzică, dans și proiecții). De asemenea, în programul festivalului vor reveni opera și baletul.










