Unul dintre cele 13 proiecte pentru ape curate, care au primit recent finanțare de 116 milioane de euro de la UE, țintește cartarea și protejarea rutelor de migrație ale unor specii de pești, cum ar fi somonul, scrumbia de Dunăre și sturionii.
Uniunea Europeană (UE) finanțează alte 13 proiecte în cadrul Programului „Ocean and Waters” – lansat în 2021 pentru a reda sănătatea apelor din blocul comunitar și nu numai.
Aplicațiile câștigătoare ale call-ului lansat la finalul anului 2024 au fost anunțate vineri, 22 august.
Proiectele vor avea un buget total de 116 milioane euro și vor include bazinul Dunării și al Mării Negre. Ele se concentrează pe conservarea ariilor marine protejate din largul coastei, dar și pe protejarea habitatelor peștilor migratori din zona Dunării.
În ce constau proiectele de protejare a apelor și peștilor
De exemplu, unul dintre proiectele care implică și România este finanțat de UE cu 7,52 milioane de euro și se referă la protejarea unor specii migratoare de pești, cum ar fi somonul de Dunăre, scrumbia pontică și sturionii.
Beneficiar coordonator este Universitatea de Resurse Naturale și Științe ale Vieții din Viena, iar printre țările participante se află România, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Germania, Țările de Jos și Marea Britanie.
Proiectul își propune să mapeze și să găsească soluții practice pentru protejarea coridoarelor de migrație a peștilor. Soluțiile care se dovedesc viabile vor fi replicate.
Alt proiect este susținut de UE cu 12,5 milioane de euro și țintește o planificare strategică și management adaptativ pentru prevenirea poluării apelor din bazinul Dunării și al Mării Negre.
Comunitățile locale din regiunile vizate vor face „water literacy” și vor primi asistență tehnică în implementarea unor măsuri care să ducă la protecția biodiversității, prevenirea poluării și promovarea unei „economii albastre” – neutre din punctul de vedere al emisiilor de carbon.









