Proiectul pensiilor private va fi discutat în Guvern, săptămâna viitoare

Premierul Ilie Bolojan a declarat, aseară, la Digi24, că proiectul de lege care reglementează plata pensiilor private, din Pilonul II și III nu a fost abandonat, dar a fost nevoie ca, în perioada următoarea, să existe mai multe dezbateri pe marginea acestor măsuri. Foarte probabil, săptămâna viitoare, acest proiect de lege va fi discutat din nou în Guvern, a menționat premierul. Guvernul intenționează să-l trimită în Parlament până la începutul lunii septembrie, când este așteptată evaluarea din partea OCDE, pensiile private fiind jalon pentru aderare.

Premierul Ilie Bolojan a explicat că guvernul a decis, săptămâna trecută, ca proiectul de lege privind pensiile private să fie analizat în primă lectură, și nu să-l aprobe, pentru a da ocazia să fie mai bine dezbătut, în săptămânile care urmează.  

„Proiectul care a fost care a apărut pe agenda publică săptămâna trecută nu este abandonat. Foarte probabil, săptămâna viitoare va fi discutat din nou în Guvern. Este un proiect de lege pe care, dacă îl vom aproba, va fi trimis în dezbaterea parlamentară. Dar trebuie să recunoaștem că el a născut foarte multe discuții legitime în spațiul public. Pe de o parte, pentru că a fost o manieră neinspirată de a fi promovat. ASF, prin Ministerul Muncii, fără o pregătire, fără o comunicare publică, fără o dezbatere, chiar pro și contra, și fără criticile care sunt inerente la acest tip de proiecte, l-a trimis pur și simplu în Guvern și ne-am trezit cu o zi înainte cu el publicat pe pe ordinea de zi și atunci am luat decizia să îl amânăm și să îl analizăm într-o primă citire”, a arătat premierul Ilie Bolojan.

Bolojan: Proiectul trebuie să fie mai bine dezbătut, apoi trimis în Parlament

Al doilea motiv, potrivit premierului, este legat de faptul că proiectul pensiilor private are impact asupra unui mare de români, care au depus deja bani pe Pilonul II, și trebuie să fie mai bine explicat de către autorități.

„S-a perceput că Guvernul confiscă banii dintr-o parte din pensii, că Guvernul nu-ți permite să-ți folosești această mică acumulare pe care o ai așa cum ai dori tu. Deci, într-adevăr, au fost atât niște dezinformări, dar și niște griji pertinente ale foarte multor români legat de acest aspect. Și atunci ceea ce am convenit în aceste zile este ca inițiatorii să facă dezbateri publice, să discute toate aceste aspecte”, a spus premierul Ilie Bolojan.

El a menționat că, și ieri, a fost o dezbatere pe cuprinsul proiectului la Parlament, iar săptămâna viitoare va fi o nouă dezbatere, care va fi organizată la Ministerul Muncii.

„În baza concluziilor care se vor trage, vom veni și vom susține un astfel de proiect în așa fel încât el să plece de la Guvern pentru dezbatere în Parlament”, a explicat premierul.

La începutul lui septembrie, se așteaptă evaluarea OCDE

Premierul Ilie Bolojan a precizat că proiectul pensiilor private trebuie să fie trimis în Parlament, pentru dezbatere parlamentară, până la începutul lunii septembrie, acesta fiind și data când se așteaptă evaluarea din partea comisiei OCDE, unde țara noastră se află în proces de aderare.

„Dacă am intra în Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), rating-ul nostru ca țară s-ar îmbunătăți, ceea ce, de exemplu, ar însemna o atractivitate mai mare pentru investitori, ar însemna niște costuri de dobânzi mai mici și, în general, o certificare că România este pe un drum bun economic și instituțional. Și atunci avem un termen, până la începutul lunii septembrie, ca acest proiect să fie trimis în Parlament pentru dezbatere parlamentară, întrucât există o evaluare în toamna acestui an la una din comisiile unde trebuie să obținem evaluarea și pe această domeniu al competitivității”, a spus explicat premierul.

Premierul Ilie Bolojan a subliniat că, în aceste zile, în care au loc consultările și dezbaterile pe proiect, se vor clarifica mai bine măsurile care se propun la Pilonul II de pensii.

Principala schimbare care se propune, prin noua lege, este ca oamenii să poată retrage doar o cotă (sumă forfetară) de 25% din fonduri, după ce primesc decizia de pensionare, urmând ca restul de bani să îl primească eșalonat, pe parcursul a 10 ani. În actuala lege, care este una tranzitorie, banii de la Pilonul II se pot retrage integral, într-o singură tranșă.  

Proiectul care ar limita, astfel, dreptul a peste 9 milioane de români de a-și retrage, într-o singură tranșă, banii acumulați la Pilonul II a generat, deja, mai multe critici. Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) susține că proiectul nu ține cont de interesele oamenilor care au pensii private, ci de interesele administratorilor de fonduri de pensii, pentru că perioadele de plată ale pensiilor depășesc speranța medie de viață a pensionarilor.

Pe de altă parte, președintele ASF, Alexandru Petrescu, a precizat, într-o conferință de presă de săptămâna trecută, că suma forfetară de 25% a fost propusă, în contextul în care, în 2030, s-ar înregistra „un vârf de sarcină”, mai mulți oameni urmând să îndeplinească atunci condițiile de pensionare. Prin retrageri integrale, s-ar putea crea o presiune asupra sistemului de pensii private, a explicat oficialul ASF.

Facebook

Comentarii