Premierul Ilie Bolojan a declarat, aseară la Digi24, că proiectul privind pensii magistraților a fost finalizat și ar urma ca, astăzi, să fie publicat. Premierul a anunțat și că luni va avea o întâlnire cu asociațiile magistraților, care au criticat în termeni duri măsurile care se propun prin nouă lege, creșterea vârstei de pensionare de la 60 de ani la 65 de ani și o nouă formulă de calcul a pensiei, care nu poate depăși 70% din valoarea ultimului salariu net, în plată. Premierul a comentat aceste măsuri și a spus că sunt necesare, deoarece este vorba de o „inechitate socială, care trebuie corectată”.
Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat, aseară, la Digi24, dacă reprezentanţii magistraţilor, care au criticat în termeni duri propunerile prezentate de guvern, au venit, la rândul lor, cu propuneri către executiv, pe aceste măsuri.
”Din discuţiile pe care le-am avut, în afară de a contesta aceste măsuri legate de faptul că vârsta de pensionare trece la vârsta standard de 65 de ani, aşa cum este şi normal, că pensia nu va putea depăşi 70% din valoarea ultimului salariu net în plată, aceste aspecte, sigur, au fost cele mai puternic contestate şi apoi, o perioadă de tranziţie între actuale prevederi şi noile prevederi care să fie în accepţiunea lor cât mai lungă, nu am ajuns la o soluţie. Noi am definitivat acest pachet şi foarte probabil în cursul zilei de mâine vom publica forma finală”, a spus Ilie Bolojan.
Reprezentanții magistraților se întâlnesc, luni, cu premierul
El a precizat că asociaţiile magistraţilor au solicitat o întâlnire, care urmează să aibă loc la începutul săptămânii viitoare. Premierul Ilie Bolojan a comentat și propunerile făcute de guvern și a spus că „vârsta de pensionare prea devreme și cuantumul pensiei la nivelul ultimului salariu nu se aplică nicăieri, în nici un alt domeniu”.
Premierul a amintit și de sistemul de salarizare actual, care nu oferă predictibilitate, ceea ce a generat „peste 20.000 de procese declanşate de magistraţi împotriva Ministerului Justiţiei şi a statului român. Suntem în situaţia în care până acum am plătit peste 2 miliarde de lei, doar diferenţe suplimentare de salarii şi mai avem sume importante care sunt solicitate de la statul român”, a mai spus premierul.
Prim-ministrul Ilie Bolojan a subliniat și că pensiile magistraților nu mai pot fi păstrate în forma actuală, deoarece crează „inechitate socială”, în condițiile în care un magistrat primește o pensie de 5.000 de euro, iar pensia medie din sistemul public este de 600 de euro.
Proiectul privind pensiile speciale, potrivit premierului, va face parte din pachetul doi de măsuri fiscale, care urmează să fie adoptat până la finalul acestei luni.









