Ministrul de Externe, Oana Țoiu, se află, astăzi, într-o vizită la Kiev, pentru a transmite un mesaj ferm de solidaritate a țării noastre cu Ucraina. Șefa diplomației române a explicat că sprijinul pe care îl acordăm Kievului este, deopotrivă, și în interesul țării noastre de a opri agresiunea rusă.
„Astăzi încep prima vizită bilaterală a unui ministru de externe al României la Kiev de la începutul invaziei nejustificate a Rusiei, în 2022. Sunt aici pentru a transmite un semnal puternic de solidaritate cu Ucraina. Nu rămânem indiferenți la suferință și barbarie – nu doar pentru că este corect, ci și pentru că este în interesul nostru național să oprim agresiunea rusă”, a afirmat șefa dipliomației române, Oana Țoiu, într-o postare pe Facebook.
Oana Țoiu a pecizat că, în aceste zile, va purta discuții cu oficiali ucraineni de rang înalt pe toate temele de interes comun pentru România și Ucraina, iar la final va merge la Cernăuți, unde se va întâlni cu comunitatea de etnici români.
Oana Țoiu, după vizita la spitalul de copii Okhmatdyt: „Nu rămânem infiderenți la suferință și barbarie”
Ministrul de Externe, Oana Țoiu, și-a început vizita la spitalul de copii Okhmatdyt din Kiev, la un an după ce acesta a fost bombardat, în mod deliberat şi brutal, de forţele ruse.
„Programul a început însă cu o vizită la spitalul de copii Okhmatdyt din Kiev, la un an după ce acesta a fost bombardat în mod deliberat și brutal de forțele ruse. A fost o crimă de război șocantă, care ne-a arătat încă o dată fața barbară a regimului de la Kremlin. Ca mamă, nu pot exprima în cuvinte ce sentimente puternice mi-au provocat aceste atacuri. Văzându-i pe acești copii nevinovați – unii dintre ei aflați sub tratament pentru afecțiuni grave – țintiți de bombele rușilor, mi s-a confirmat, încă o dată, că lupta ucrainenilor este mai mult decât justificată. Mă bucur să văd că spitalul a fost refăcut și continuă să funcționeze, pentru că acești copii au nevoie de îngrijire”, a transmis Oana Țoiu.
Ministrul de Externe a vizitat și Școala Supereroilor, care funcționează în cadrul Institutului Național al Cancerului. „Am fost profund mișcată de determinarea acestor copii de a-și continua studiile în timp ce urmează tratamente dificile”, a declarat Oana Țoiu.
Șefa diplomației române a transmis, și cu această ocazie, un mesaj ferm de susținere pentru Ucraina. „Vizitele de astăzi mi-au arătat, o dată în plus, pentru ce luptă ucrainenii: pentru a îi apăra pe acești copii vulnerabili, pentru viitorul lor, dar și al nostru. România va rămâne în continuare alături de Ucraina, pentru că victoriile lor sunt și victoriile noastre”, a subiliniat șefa dimplomației române, Oana Țoiu.
Ministrul Oana Țoiu a avut o întrevedere cu premierul Iulia Sviridenko
În cadrul vizitei bilaterale la Kiev, ministrul de externe, Oana Ţoiu a avut o întrevedere cu prim-ministrul Ucrainei, Yulia Svyrydenko.
”Întâlnirea a constituit un prilej pentru transmiterea unui semnal puternic privind interesul comun pentru pace în regiune, integrarea europeană şi dezvoltarea unor proiecte comune pentru viitor. Discuţia s-a concentrat asupra cooperării în domeniul economic, inclusiv în industria de apărare, precum şi asupra priorităţilor în materie de conectivitate. Din dialog a reieşit interesul comun pentru continuarea practicii şedinţelor comune de guvern, având în vedere utilitatea acestora în aprofundarea dialogului în diverse domenii şi în impulsionarea cooperării sectoriale. A fost subliniată importanţa interconectivităţii, inclusiv în contextul procesului de reconstrucţie a Ucrainei”, a punctat MAE, într-un comunicat de presă.
Cei doi înalţi oficiali au trecut în revistă progresele realizate în cadrul mai multor proiecte, precum podul aflat în construcţie peste râul Tisa. Ministrul român al Afacerilor Externe a evocat, în acest context, investiţiile semnificative realizate de România în proiecte transfrontaliere, de la începutul agresiunii ruse împotriva Ucrainei, în februarie 2022, cu impact pozitiv la nivel regional, inclusiv din punct de vedere economic.
Din discuţii a rezultat un interes reciproc pentru facilitarea cooperării dintre companiile româneşti şi cele ucrainene.
Prim-ministrul ucrainean a invitat România şi companiile româneşti să participe la procesul de reconstrucţie a Ucrainei şi să realizeze investiţii în această ţară.










