Ion Iliescu: Comitetul de Organizare a Funeraliilor de Stat s-a reunit

Comitetul de Organizare a Funeraliilor de Stat s-a reunit, luni, pe fondul agravării, de la o zi la alta, a stării de sănătate a fostului șef de stat, Ion Iliescu. Spitalul „Agrippa Ionescu”, acolo unde acesta este internat, a transmis, în cursul acestei dimineți, că starea sa de sănătate se menține la fel de gravă.

Potrivit TVR Info, din comitet fac parte reprezentanți din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, dar și alte instituții care gestionează organizarea acestor funeralii. 

Comitetul, organizat și condus de cancelaria prim-ministrului, ar urma să ia legătura cu familia fostului președinte, care va decide dacă se doresc funeralii de stat. După ce va fi consultată familia, potrivit sursei citate, va putea începe, în mod oficial, pregătirile la nivel de stat pentru organizarea acestora. 

O procedură în acest sens a fost aprobată în 2024, când a fost înființat, prin ordonanță de urgență, Comitetul de Organizare a Funeraliilor de Stat din România și regulamentul de funcționare.

Medici: „Afectarea severă a funcției respiratorii”

Ion Iliescu ar fi primul președinte din România, de după anul 1989, care ar beneficia de funeralii de stat. Aceste proceduri au fost declanșate, în contextul în care starea generală de sănătate a acestuia se menţine la fel de gravă, conform anunțului a anunțat medicilor Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, unde acesta este internat de aproape două luni.

„Starea generală a pacientului se menţine la fel de gravă, cu afectarea severă a funcţiei respiratorii şi persistenţa disfuncţiilor multiple de organ. Beneficiază de îngrijire medicală avansată în secţia de terapie intensivă, sub supravegherea echipei medicale multidisciplinare”, au precizat reprezentanţii spitalului.

Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, a fost diagnosticat cu cancer pulmonar

Facebook

Comentarii