Rusia a atacat în forță Odessa

Orașul port Odessa, din sudul Ucrainei, a fost vizat în noaptea de miercuri spre joi de un nou atac masiv cu drone al Rusiei, fiind lovite mai multe infrastructuri civile, între care principala piață Privoz – emblema orașului – unde au loc foc mai multe pavilioane, precum și mai multe monumente de arhitectură din centrul istoric, înscris în patrimoniul UNESCO, relatează postul de televiziune ucrainean TSN, potrivit Agerpres.

Autoritățile locale au anunțat trei răniți după atacul de noaptea trecută, pe care au caracterizat-o drept ‘infernală’, indicând că este doar un bilanț provizoriu.

‘Piața Privoz arde în Odessa!’, a transmis la primele ore ale dimineții Serviciul de stat pentru situații de urgență din Ucraina, ale cărui echipe locale se aflau deja la fața locului, încercând să stingă incendiile declanșate în mai multe pavilioane comerciale ale pieței imense.

Privoz nu este doar o piață, ci adevărata inimă a Odessei, un loc unde ‘viața e în clocot și poate fi simțit pulsul orașului’, subliniază instituția citată într-un comunicat redactat într-un stil mai puțin oficial.

În urma atacului rusesc, a fost puternic avariat un bloc rezidențial de nouă etaje. Au rămas fără adăpost persoanele care locuiau între etajul cinci și opt. Erau în flăcări apartamentele de etajele cinci și șase ale uneia dintre scări, conform imaginilor transmise de TSN.

‘Există riscul prăbușirii structurilor de rezistență. Echipele de salvare au evacuat 33 de persoane și au salvat altele cinci, blocate în apartamentele lor’, se arată în comunicatul Serviciului de stat pentru situații de urgență.

Echipe de pompieri și de intervenție acționau la locul de impact al dronelor în mai multe zone din Odessa, încercând să elimine consecințele loviturilor și să salveze partea istorică a orașului de la distrugere.

Potrivit guvernatorului regiunii Odessa, Oleg Kiper, mai multe incendii au fost declanșate în oraș ca urmare a atacului, care a afectat mai multe clădiri rezidențiale, un centru comercial și o benzinărie.

Potrivit lui Kiper, dronele rusești au provocat, de asemenea, daune patrimoniului arhitectural și istoric din centrul orașului, aflat sub protecția UNESCO.

Rusia a atacat, de asemenea, orașul Cerkasî din centrul Ucrainei, unde cel puțin șase persoane au fost rănite, potrivit guvernatorului regiunii cu același nume, Igor Tabureț. Forțele ruse au utilizat cel puțin o rachetă în atacul asupra Cerkasî, a adăugat responsabilul ucrainean.

La rândul lor, autoritățile ruse au transmis că drone ucrainene au lovit noaptea trecută zone din sudul Rusiei, ucigând o persoana, rănind o alta și lovind un depozit de petrol, potrivit Reuters.

În ultimele săptămâni, forțele ruse și-au intensificat atacurile cu drone asupra orașelor ucrainene, adaugă Reuters.

Facebook

Comentarii