Președintele Franței, Emmanuel Macron, începe astăzi o vizită de stat de trei zile în Regatul Unit, fiind primit cu onoruri regale de Regele Charles al III-lea. Evenimentul marchează un moment istoric în relațiile bilaterale.
Un nou început între Paris și Londra
În contextul schimbării de guvern de la Londra și instalării Partidului Laburist în Downing Street în urmă cu un an, tonul relațiilor franco-britanice s-a schimbat vizibil. După ani de tensiuni și reticențe reciproce în perioada post-Brexit, guvernele lui Emmanuel Macron și Keir Starmer par hotărâte să deschidă un nou capitol, mai pragmatic și cooperant.
Vizita, calificată drept istorică de guvernul britanic, are o semnificație triplă: este prima primire oficială a unui lider străin în Marea Britanie de la încoronarea Regelui Charles, prima vizită de stat a unui președinte francez după mai bine de un deceniu și, totodată, prima vizită la acest nivel a unui lider european în epoca post-Brexit.
Summitul Macron–Starmer: Imigrație și apărare
Pe lângă protocolul și simbolistica regală, vizita este centrată pe un summit bilateral între președintele Macron și noul prim-ministru britanic, Keir Starmer. Principalele teme de pe agendă sunt colaborarea în materie de apărare și securitate, precum și gestionarea fenomenului migrației.
Războiul din Ucraina a relansat cooperarea militară între cele două principale puteri nucleare europene și aliați tradiționali în cadrul NATO. Parisul și Londra se regăsesc astăzi mai aproape ca oricând în fața unor provocări strategice comune.
„Cele două țări ale noastre se confruntă cu o multitudine de amenințări complexe, venite din direcții multiple. Ca prieteni și aliați, le înfruntăm împreună”, va declara Regele Charles al III-lea în cadrul dineului de stat în onoarea delegației franceze, potrivit unui fragment din discursul regal transmis presei.










