Președintele american Donald Trump afirmă că există ‘șanse bune’ de a se ajunge la un acord cu mișcarea islamistă palestiniană Hamas ‘în această săptămână’ care ar duce la eliberarea ostaticilor israelieni din Fâșia Gaza, relatează AFP potrivit Agerpres.
‘Am scos deja mulți ostatici, dar în ceea ce privește ostaticii rămași, un mare număr dintre ei vor ieși. Credem că putem reuși în această săptămână’, le-a declarat el jurnaliștilor în New Jersey, înainte de a se îmbarca în avionul său pentru a se întoarce la Washington.
Negocierile indirecte dintre Israel și Hamas, în vederea unui acord de încetare a focului și de eliberare de ostatici în Gaza, au început duminică seara la Doha, cu o zi înainte de o întâlnire între președintele american și prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu.
În cadrul acestei întâlniri de la Casa Albă, ei vor discuta în special despre propunerea americană de încetare a focului de 60 de zile în Fâșia Gaza devastată de 21 de luni de război între Israel și Hamas.
‘Lucrăm la multe subiecte cu Israelul, iar unul dintre ele este, probabil, un acord permanent cu Iranul’, a adăugat președintele american, fără a oferi mai multe detalii.










