Ministerul Apărării Naționale a anunțat atribuirea contractului pentru programul național V/SHORAD – sistem de apărare aeriană de foarte scurtă și scurtă rază – companiei israeliene Rafael Advanced Defense Systems. Valoarea acordului-cadru este estimată la 1,9 miliarde de euro.
Potrivit unui comunicat oficial, atribuirea s-a făcut „în urma unei proceduri competitive, la care nu au fost depuse contestații”. Urmează semnarea contractului-cadru, etapă ce va permite începerea efectivă a livrărilor.
Un proces de achiziție început în 2023
Inițiată legislativ în 2020 și declanșată procedural în 2023, achiziția a fost făcută după o serie de eliminări a competiției. Potrivit relatărilor din presă, Rafael a rămas singura companie calificată în ultima etapă, după ce propunerile MBDA, Diehl Defence și LIG Nex1 au fost respinse.
Deși nu a fost comunicat oficial sistemul selectat, surse apropiate procesului indică faptul că oferta Rafael a inclus sistemul mobil Spyder, care utilizează rachetele Python-5 și Derby, cu raze de acțiune de până la 80 km.
Complementar cu sistemul Patriot
Noul sistem este destinat înlocuirii actualelor platforme HAWK, aflate de mai multe decenii în serviciul Forțelor Aeriene. Acesta va completa capabilitățile de apărare aeriană ale României, alături de sistemul Patriot, aflat deja în proces de operaționalizare.
Spyder oferă o mobilitate ridicată și acoperire la joasă și medie altitudine, elemente considerate esențiale în contextul transformărilor doctrinare ale NATO în regiune.
Posibilă cofinanțare europeană
Pentru susținerea financiară a contractului, autoritățile române analizează accesarea unor instrumente de sprijin europene, precum Act in Support of Ammunition Production (ASAP) și European Defence Industry Reinforcement Through Common Procurement Act (EDIRPA).
Aceste mecanisme ar putea contribui la reducerea presiunii bugetare, mai ales într-un context în care cheltuielile de apărare sunt în creștere.
Al doilea cel mai mare contract israelian de apărare în Europa
Acordul semnat cu Rafael se plasează pe locul al doilea ca valoare dintre contractele încheiate de companii israeliene de apărare în Europa, după tranzacția de peste 4 miliarde de dolari prin care Israel Aerospace Industries a furnizat Germaniei sistemul Arrow 3.
Semnarea contractului este așteptată în perioada imediat următoare, iar livrările ar urma să înceapă în cursul acestui an.










