Ministrul german de externe acuză Kremlinul că vrea „capitularea” Ucrainei, nu negocieri

Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a declarat luni, la Kiev, că președintele rus Vladimir Putin nu urmărește negocieri reale cu Ucraina, ci dorește să forțeze o capitulare completă a țării invadate. Potrivit AFP, citată de Agerpres, declarația a fost făcută în cadrul unei vizite neanunțate în capitala ucraineană.

„Dacă Ucraina este pregătită pentru negocieri veritabile cu Moscova, Putin în schimb nu cedează asupra niciuneia dintre cererile maximaliste: el nu vrea negocieri, ci o capitulare”, a afirmat Wadephul.

Oficialul german a sosit în Ucraina cu trenul de noapte din Polonia, fiind însoțit de o delegație de rang înalt din industria germană de armament. Este prima sa deplasare la Kiev de la preluarea mandatului.

„Libertatea Ucrainei, prioritate de securitate pentru Europa”

Într-un comunicat emis de Ministerul Apărării german, Wadephul a reiterat angajamentul Berlinului de a susține Ucraina pe termen lung, în special prin întărirea apărării aeriene și furnizarea de arme moderne, dar și prin sprijin umanitar și economic.

„Libertatea şi viitorul Ucrainei sunt sarcina cea mai importantă a politicii noastre externe şi de securitate în Europa”, a declarat șeful diplomației germane.

Rusia mizează pe epuizarea sprijinului occidental

Vizita are loc pe fondul intensificării atacurilor cu drone și rachete lansate de Rusia asupra orașelor ucrainene, precum și al impasului în care se află eforturile diplomatice conduse de Statele Unite pentru încetarea războiului, început în urmă cu mai bine de trei ani.

„Rusia pariază pe o slăbire a sprijinului nostru și vrea cucerire și supunere cu orice preț – chiar și cu prețul a sute de mii de vieți suplimentare”, a avertizat ministrul german.

În lipsa unei voințe reale din partea Kremlinului pentru negocieri autentice, Germania va continua să sprijine regimul de sancțiuni împotriva Moscovei: „Vom continua să limităm, prin sancţiuni, mijloacele lui Putin de a finanţa acest război criminal”, a transmis Wadephul, subliniind că Berlinul acționează „cu cea mai mare hotărâre, în cadrul Uniunii Europene şi alături de partenerii noștri din G7”.

Facebook

Comentarii