Afirmația că România livrează gaze naturale ieftine în Austria, în timp ce românii plătesc prețuri ridicate, nu este doar falsă, ci și periculoasă. De câteva zile, acest narativ a fost propagat în spațiul public de senatorul AUR, Petrișor Peiu, care a susținut că statul român ar fi stabilit tarife de transport cu 40% mai mici pentru exporturi decât pentru consumul intern. Într-o perioadă în care tema energiei e extrem de sensibilă, astfel de afirmații riscă să inflameze inutil societatea și să afecteze încrederea în politicile energetice ale statului.
ANRE: „Fals. Manipulator. Periculos”
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a reacționat rapid, demontând cu date și explicații tehnice această speculație. „România nu subvenționează exporturile de gaze”, se arată în comunicatul transmis de instituție, care respinge categoric ideea că românii ar suporta costurile transportului pentru ca austriecii să primească gaze mai ieftine.
Tarifele de transport sunt aceleași pentru punctele interne și cele de interconectare cu alte state. Așa-numita „reducere de 40%” menționată de senatorul Peiu nu se aplică transportului standard, ci unei forme speciale de capacitate, denumită „întreruptibilă” – adică acel transport care poate fi blocat în caz de congestionare a rețelei. Este un serviciu aplicabil doar în condiții tehnice stricte, cu un risc asumat de utilizator. Nu e vreo „favoare” ascunsă Austriei.
Astfel, Austria nu primește gaze românești la preț redus, iar consumatorii români nu sunt dezavantajați.
Piața stabilește prețul, nu statul
ANRE explică și un alt aspect ignorat cu bună știință în declarațiile senatorului AUR: prețul gazului nu este stabilit de statul român, ci de piață. Cumpărătorii – fie ei austrieci, ucraineni sau români – plătesc în funcție de cotațiile de moment și condițiile comerciale. România nu „vinde” gaze ieftine, nu are niciun mecanism de „export subvenționat”.
Mai mult decât atât, exporturile aduc venituri suplimentare sistemului național de transport, reducând presiunea pe tarifele interne. „Fiecare MWh transportat prin punctele de interconectare aduce venituri suplimentare, contribuind la acoperirea costurilor sistemului”, precizează ANRE. Cu alte cuvinte, dacă România exportă gaze, nu doar că nu pierde, dar câștigă – iar consumatorul român are de câștigat indirect.
România joacă un rol cheie în securitatea energetică a Europei
Declarațiile senatorului Peiu, mai degrabă populiste decât documentate, vin într-un moment în care România își consolidează statutul de actor regional în domeniul energiei. Prin Coridorul Vertical – un traseu strategic care leagă Grecia, Bulgaria, România, Republica Moldova și Ucraina – gazul românesc ajunge acolo unde e nevoie de el, inclusiv în Ucraina, care se confruntă cu o criză energetică gravă. Transgaz urmează să lanseze o procedură de alocare pentru capacități „supergrupate” de transport gaze către Ucraina, acoperind segmente din toate cele patru țări implicate.
Asta nu înseamnă că „dăm gratis gazul nostru vecinilor”, ci că România își asumă un rol strategic, cu beneficii economice și politice pe termen lung.










