Ministrul interimar al Finanțelor, Tanczos Barna, a dat asigurări astăzi că statul român nu se confruntă cu riscuri în ceea ce privește plata salariilor, pensiilor și realizarea investițiilor prevăzute în buget, în ciuda contextului economic tensionat și a perioadei de interimat guvernamental.
„Nu avem absolut nicio problemă în această perioadă în privința plății salariilor, pensiilor și investițiilor realizate. Am luat măsurile necesare, inclusiv după acel moment despre care a vorbit și domnul guvernator Mugur Isărescu, cu celula de criză”, a declarat Tanczos Barna la Palatul Victoria, înaintea ședinței de guvern.
Ministrul a subliniat că echilibrul bugetar actual este solid, dar a avertizat că trebuie definit și implementat un pachet de măsuri pentru a atinge ținta de deficit bugetar estimat. „Nu mă aștept la probleme nici pe termen scurt, nici pe termen lung. Dar deficitul trebuie asumat și gestionat cu responsabilitate”, a adăugat el.
România, lider regional în atragerea fondurilor europene
În paralel, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că România se află pe locul al doilea în Uniunea Europeană, după Polonia, la capitolul contractare a fondurilor europene. Cu aproape 5.000 de contracte semnate, în valoare de aproximativ 30 de miliarde de euro, România confirmă un avans semnificativ în ceea ce privește angajarea resurselor europene.
„Este rezultatul unei munci de migală din ultimele luni, care nu se vede încă în cifrele privind absorbția, dar care se va traduce în proiecte concrete”, a transmis Boloș într-o postare pe Facebook. Din suma totală, 9,4 miliarde de euro au fost contractate doar în acest an. Beneficiarii acestor proiecte sunt autorități locale, universități, spitale și întreprinderi.
Ministrul a amintit și de performanța din perioada 2014–2020, când România a atins o rată de absorbție de 99,7%, ceea ce a însemnat aproximativ 24 de miliarde de euro efectiv primiți. „Absorbția fondurilor europene nu e un exercițiu contabil. Este o formă de guvernare responsabilă, care schimbă vieți”, a subliniat Boloș.










