Președintele Nicuşor Dan a declarat joi dimineață că își dorește un guvern cu premier politic pentru următorii trei ani și jumătate.
”Cel mai bine este să avem un guvern care să vrea să lucreze trei ani şi jumătate şi cu un premier politic”, a precizat preşedintele României. Întrebat dacă exclude varianta unui premier tehnocrat, Nicuşor Dan a răspuns: “Pentru moment sunt discuţii, nu exclud nimic, dar nu cred că e varianta potrivită.
Un premier tehnocrat nu are autoritate”.
”Pentru moment discutăm de planul de măsuri economice, în paralel vor începe discuţiile pe celelalte capitole şi abia după acea pe oamenii care vor face parte”, a mai declarat Nicuşor Dan.
„Întrebarea este care este asumarea politică pe tăieri de cheltuieli. Impresia mea este că partidele au înţeles foarte bine şi vor să tăiem”, a menționat noul președinte.
Ștefan Jianu










