Premierul britanic Keir Starmer a lansat luni cel mai ambițios plan de reducere a imigrației legale din ultimii ani, într-o încercare de a recâștiga încrederea electoratului și de a frâna avansul formațiunilor de extremă dreapta. Sub presiunea unui val tot mai vocal de nemulțumiri, dar și pe fondul unei imigrații nete de peste 728.000 de persoane într-un singur an, guvernul laburist schimbă radical tonul și promite „o ruptură clară cu trecutul”.
Într-o conferință de presă susținută la Downing Street, Starmer a anunțat măsuri dure ce vizează toate formele de imigrație: muncă, reîntregire familială, studii.
„Ne vom relua în sfârșit controlul asupra frontierelor”, a spus el, preluând deliberat sloganul favorizat de tabăra pro-Brexit.
Vizele de muncă, mai greu de obținut. Se schimbă regulile pentru angajatori
Potrivit planului, vizele de muncă, care au reprezentat a doua cale majoră de intrare în Regat (369.000 în 2024), vor fi mai greu de obținut. Candidații vor trebui să dovedească un nivel educațional echivalent cu o diplomă de licență. Excepții vor exista doar pentru domenii unde se înregistrează o lipsă acută de forță de muncă.
În plus, angajatorii vor avea obligația de a investi în formarea personalului local, dacă doresc să continue recrutările internaționale. Sectorul de îngrijiri, în mod tradițional dependent de muncitori străini, va fi printre primele afectate: nu va mai putea face recrutări directe din afara Marii Britanii.
„Ani la rând, sistemul nostru a încurajat companiile să angajeze lucrători slab plătiți din străinătate, în loc să investească în propriii noștri tineri”, a spus Starmer, justificând schimbarea de paradigmă.
Reședința permanentă, mai greu de atins: de la 5 la 10 ani
O altă măsură-cheie anunțată de guvern prevede dublarea perioadei minime necesare pentru obținerea reședinței permanente în Regatul Unit: de la 5 la 10 ani. În 2023, peste 162.000 de persoane au primit acest statut, în creștere cu 35% față de anul anterior.
Totodată, membrii de familie ai deținătorilor de vize vor trebui să demonstreze un nivel minim de limba engleză pentru a li se permite intrarea în țară – un pas menit să limiteze numărul vizelor pentru reîntregirea familială.
Yvette Cooper prezintă detaliile în Parlament. Expulzările se vor înmulți
Ministrul de interne Yvette Cooper urmează să prezinte în Parlament detaliile acestei foi de parcurs. Printre direcțiile anunțate deja de Downing Street se numără și accelerarea expulzărilor de cetățeni străini condamnați. În prezent, aceștia sunt returnați doar dacă au primit pedepse mai mari de un an – o limitare care ar putea fi eliminată.
Un semnal către Farage și electoratul său
Anunțul vine la doar câteva zile după ce partidul antiimigrație Reform UK, condus de Nigel Farage, a obținut un scor remarcabil la alegerile locale din 1 mai. Rezultatele l-au pus pe Starmer într-o poziție delicată, fiind forțat să demonstreze că guvernul său poate livra răspunsuri concrete la anxietățile alegătorilor legate de imigrație.
Săptămâna trecută, executivul britanic și-a manifestat deja intenția de a restricționa vizele de muncă și de studii pentru cetățeni din Pakistan, Nigeria și Sri Lanka – țări pe care autoritățile le consideră ca având cel mai ridicat risc de cereri de azil.
Traversările ilegale pe Canalul Mânecii, o altă sursă de presiune
Nu doar imigrația legală provoacă neliniște în Regat. Guvernul se află sub presiuni uriașe și din cauza numărului tot mai mare de migranți care traversează ilegal Canalul Mânecii în ambarcațiuni improvizate. În 2024, peste 11.000 de persoane au ajuns astfel pe teritoriul britanic, după cele 36.800 de traversări din 2023.










