Lasconi demisionează de la conducerea USR: Fritz preia interimatul

Elena Lasconi a anunțat, luni dimineață, că demisionează din funcția de președintă a Uniunii Salvați România. Potrivit unui comunicat transmis pentru Digi24.ro, decizia vine „în urma unei perioade marcate de provocări politice și personale”, fiind luată cu „responsabilitate și încredere în viitorul USR și al României”.

”A venit momentul unei decizii grele. Demisionez din funcția de președinte USR. Așa consider că este corect, firesc și bine în acest moment. Demisionez cu inima împăcată că în ultimul an am făcut tot ce a ținut de mine pentru ca România să fie mai bine.”

Președinția interimară a partidului va fi preluată de Dominic Fritz, primarul Timișoarei, urmând ca un nou congres să fie organizat pe 21 iunie pentru alegerea viitorului lider al formațiunii.

Într-o intervenție televizată la Digi24, purtătorul de cuvânt USR, Ionuț Moșteanu, a confirmat că Lasconi va continua să fie sprijinită de partid în calitate de primar al municipiului Câmpulung Muscel. Totodată, el a reconfirmat interimatul asigurat de Fritz până la congres.

Continuarea luptei pentru o Românie „fără corupție”

În mesajul de rămas-bun din fruntea USR, Lasconi a reiterat angajamentele față de valorile fondatoare ale partidului, exprimându-și convingerea că drumul către o Românie dreaptă și modernă rămâne deschis:

„Am făcut, spun eu, tot ceea ce era corect pentru un om care și-a dorit ca USR să fie total altceva decât vechea clasă politică. Am luptat cu toată puterea mea cu un sistem putred, corupt, care ne ține captivi de 35 de ani.”

Lasconi a transmis mulțumiri colegilor, susținătorilor și tuturor celor care i-au fost alături, declarând că rămâne activă în viața publică și „la fel de determinată să ajute cu toată puterea orice demers care ne va face să scăpăm de un sistem ticălos.”

„Avem o țară care merită mai mult. Sper că vom reuși împreună să-i dăm un viitor bun, spre Vest, fără corupție.”

De ce a plecat Lasconi, de fapt?

Elena Lasconi a fost aleasă în octombrie 2023, într-un context în care USR căuta cu disperare un „chip nou”, o imagine proaspătă, un lider necontestat. Lasconi venea cu un capital simbolic solid: fost jurnalist, primar respectat în Câmpulung Muscel, și mai ales, femeie într-o politică românească sufocată de testosteron.

Numai că, între idealuri și realitatea bătăliei de uzură dintr-un partid erodat de lupte interne și pierderi electorale, s-a dovedit prea puțin. Lasconi a găsit în USR un teritoriu minat.

Oficial, motivele invocate țin de presiune, responsabilitate, contexte personale și o Românie care „trece printr-o perioadă complicată”. Neoficial, nu trebuie să fii un insider ca să observi că Lasconi nu mai avea susținerea unei părți consistente din partid. Poziționările sale publice au fost, uneori, ezitante sau controversate. Reacțiile ei în fața crizelor de imagine, insuficient de ferme sau prea idealiste.

Demisia Elenei Lasconi poate fi privită în două feluri. Ca un act de demnitate, asumat într-un moment dificil, pentru a nu împovăra partidul cu o conducere contestată, sau ca o formă elegantă de retragere, în fața unei realități care o depășea logistic, politic și chiar psihologic.

Facebook

Comentarii