Comportamentul fundașului lui Real Madrid, Antonio Rüdiger, în recenta finală a Copa del Rey împotriva Barcelonei i-a revoltat pe mulți.
Pe lângă o suspendare pe termen lung, există apeluri pentru excluderea fundașului central din meciurile echipei naționale a Germaniei.
Fostul arbitru FIFA, Thorsten Kinhöfer, l-a îndemnat pe antrenorul principal al Germaniei, Julian Nagelsmann, să ia în considerare dacă Rüdiger este demn să reprezinte culorile echipei naționale după un astfel de incident flagrant.
„Comportamentul lui Rüdiger este o rușine. Antrenorul echipei naționale ar trebui să se gândească dacă o astfel de persoană poate continua să reprezinte țara noastră”, a declarat Kinhöfer.
După fluierul final, pierzând controlul asupra emoțiilor, fundașul german a încercat să arunce o pungă de gheață către arbitru, dar colegii săi au intervenit la timp pentru a-l opri. Jucătorul lui Real s-ar putea alege cu o suspendare de la patru la 12 meciuri.
Adam Neamțu










