Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit, ieri, la Casa Albă, cu președintele Donald Trump, ocazie cu care a afirmat că Rusia, și nu Ucraina, trebuie să avanseze negocierile pentru a pune capăt conflictului, după ce președintele american Donald Trump a criticat Kievul, relatează AFP și Agerpres.
„Cred că mingea se află în mod clar în terenul Rusiei acum”, a declarat Mark Rutte la Casa Albă după o întâlnire cu președintele Donald Trump.
Donald Trump l-a criticat miercuri pe președintele Volodimir Zelenski, acuzându-l că nu acceptă cedarea Crimeei anexate, într-un moment în care un acord cu Rusia ar fi ‘foarte apropiat’, potrivit lui.
Refuzul Kievului de a accepta termenii americani pentru a pune capăt războiului declanșat de Rusia în februarie 2022 ‘nu va face decât să prelungească masacrele’, a avertizat președintele republican.










