După 25 de ani de tergiversări, acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Mercosur are, în sfârșit, o oportunitate de a fi implementat. Nu una ideală, ci una deschisă de protecționismul lui Donald Trump.
Dacă cineva își imagina că în 2025 se va putea vorbi despre o ordine economică globală coerentă, previzibilă și funcțională, Donald Trump tocmai l-a scos din visare. Președintele american a detonat săptămâna aceasta o nouă bombă în relațiile comerciale internaționale: tarife de 10% pentru aproape toți partenerii SUA, 125% pentru China și un discurs scris „din inimă, fără avocați”, publicat pe Truth Social.
Această mișcare, care a crescut instantaneu bursele din SUA și pulsul din Bruxelles, a reactivat ceea ce părea un dosar îngropat sub munți de scepticism: acordul de liber schimb dintre UE și Mercosur, semnat oficial în decembrie 2024, dar neratificat încă de parlamentele celor 31 de state implicate.
Franța ridică piciorul de pe frână. Pentru cât timp?
Timp de ani întregi, Franța a fost una dintre principalele voci contra ratificării acordului, invocând — pe bună dreptate, în unele cazuri — impactul asupra agriculturii interne și lipsa garanțiilor ecologice. Însă ceva s-a schimbat. Pe 1 aprilie, la Paris, ministrul francez al Economiei, Éric Lombard, a rostit ceea ce până acum era de neconceput: „Această dificultate care afectează comerțul internațional trebuie să ne conducă la accelerarea discuțiilor în favoarea Mercosur.”
Atenție, nu vorbim despre entuziasm galopant la Palatul Élysée, ci despre o recalibrare forțată de realități geopolitice. Trump redesenează hărțile economice globale cu pixul, iar Europa, conștientă că nu mai poate miza pe „umbrela americană” la infinit, caută parteneri de încredere. Mercosur — cu piețe vaste și resurse naturale — devine brusc interesant.
Brazilia joacă inteligent: „Nu vrem doar tarife, vrem alianțe”
Într-un turneu european care a venit tocmai în momentul potrivit, ministrul brazilian al Economiei, Fernando Haddad, a venit cu mesajul regiunii care a ajuns direct la inima Europei: acordul nu trebuie văzut prin lupa contabilă a unui bilanț comercial, ci ca un instrument geopolitic major. „Nu e despre câștig sau pierdere, produs cu produs. Dacă-l tratăm așa, nu e pact, e impunere”, a spus Haddad la Paris.
Brazilia vrea, în esență, recunoaștere și simetrie, nu doar să vândă carne și soia, ci să aibă un cuvânt de spus în sistemul global. În schimb, critică abordările europene care maschează protecționismul sub aparențe ecologice — a se citi „impozitul climatic” al UE — și cere tratament onest.
Comisia Europeană promite finalizarea textului juridic până în toamnă
Bruxellesul, prins între presiuni interne și nevoia de a rămâne relevant pe scena internațională, a trecut la acțiune. Comisia Europeană lucrează la revizuirea legală a acordului și vrea să-l trimită spre ratificare „până la finalul verii”, potrivit purtătorului de cuvânt Olof Gill.
Mai mult, Bruxellesul încearcă să-i liniștească pe reticenți, promițând „toate garanțiile necesare” pe subiectele sensibile — agricultura fiind, evident, în topul priorităților. Cu toate acestea, problema e mai puțin tehnică și mai mult politică: Europa va trebui să aleagă între reflexele ei protecționiste și nevoia urgentă de alianțe strategice.
Uruguay dă tonul din Sud: „Nu putem trăi în trecut”
Și de partea Mercosur, curentul se schimbă. În Uruguay, un actor adesea marginalizat în ecuațiile geopolitice, se aude acum un mesaj clar: „Acordul poate fi un pas înainte, pe lângă sectorul agricol”, spune Alfredo Fratti, ministrul Agriculturii. „Nu putem depinde de ceea ce făceam acum 30 de ani.”
Președintele Yamandú Orsi merge și mai departe, declarând că „protecționismul actual ajută la accelerarea ratificării”. Într-un continent fragmentat, Uruguay pare să fi înțeles că singura cale de a conta este prin conectare inteligentă cu rețele globale. Acordul cu UE oferă exact asta.
O ultimă șansă?
Reuniunea miniștrilor de Externe ai Mercosur, programată pentru azi, 11 aprilie, la Buenos Aires, va avea pe agendă acest acord care, timp de 25 de ani, a fost un exercițiu de voință fără finalitate.
Acum, cu SUA tot mai izolaționistă și China în vizorul Washingtonului, Europa și America de Sud au în sfârșit un motiv comun să acționeze. Nu de dragul cifrelor, ci pentru a-și construi împreună o autonomie strategică.
