Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a menționat luni prezența soldaților ucraineni în regiunea rusă Belgorod, unde Moscova a raportat atacuri în martie și care se învecinează cu Kursk, notează AFP și Agerpres.
Luni, ‘comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a dat un raport separat despre linia de front, prezența noastră în regiunea Kursk și prezența noastră în regiunea Belgorod’, a declarat Zelenski în discursul său zilnic.
Este pentru prima dată când Zelenski a menționat clar prezența militară ucraineană în regiunea Belgorod, ținta mai multor incursiuni armate și bombardamente mortale în ultimii trei ani.
Armata rusă a raportat că s-a confruntat cu atacuri la sol ucrainene în regiune în martie, în timp ce forțele Kievului se retrăgeau în regiunea vecină Kursk.
Potrivit ultimelor informații, trupele Kievului controlează doar o mică zonă de 13 kilometri pătrați în regiunea Belgorod, în jurul satului de graniță Demidovka.










