Uniunea Europeană se îndreaptă spre o criză demografică de amploare, iar statele din Sud și Est vor resimți cel mai puternic efectele. Potrivit unei analize realizate de Bruegel, un think tank din Bruxelles, pe baza datelor Eurostat, populația UE va intra într-un declin ireversibil după 2026. Scăderea natalității, îmbătrânirea accelerată și emigrarea în masă sunt principalele cauze care vor transforma structura demografică Uniunii în următoarele decenii.
România va pierde peste 20% din populația activă
Țările din Europa de Est, inclusiv România, se confruntă cu un fenomen alarmant: populația aptă de muncă scade într-un ritm alarmant. În cazul României, Poloniei și Croației, se estimează o scădere de peste 20% a forței de muncă până în 2050, iar efectele se resimt deja. Plecarea tinerilor în străinătate, combinată cu rata scăzută a natalității, duce la un deficit acut de personal în mai multe sectoare inclusiv în unele critice precum sănătatea și industria.
În plus, România se află printre statele UE cu cel mai ridicat număr de cetățeni care emigrează anual. Dacă această tendință continuă, economia ar putea avea de suferit, iar sistemul de pensii riscă să devină nesustenabil.
Sudul Europei, cea mai rapidă îmbătrânire
Conform raportului Bruegel, țările din Sud, precum Grecia și Portugalia, vor înregistra cea mai rapidă îmbătrânire a populației. Până în 2050, raportul dintre vârstnicii foarte înaintați (peste 85 de ani) și populația activă se va tripla. Acest fenomen va pune presiune pe sistemele de sănătate și pe bugetele naționale, care vor trebui să facă față unui număr tot mai mare de pensionari.
În schimb, țările din Nord și Vest, precum Franța, Olanda, Danemarca și Suedia, vor reuși să mențină o stabilitate relativă a populației datorită imigrației. Cu toate acestea, nici aceste state nu sunt ferite de provocări, întrucât creșterea naturală a populației rămâne negativă sau aproape de zero.
Ce soluții propune raportul?
Pentru a contracara efectele declinului demografic, raportul Bruegel recomandă măsuri adaptate fiecărei regiuni. Țările din Est, inclusiv România, trebuie să investească în servicii sociale, să atragă muncitori calificați din alte state și să creeze condiții mai bune pentru menținerea persoanelor în vârstă pe piața muncii.
În Sud, unde rata șomajului în rândul tinerilor este ridicată, soluția ar fi crearea de oportunități economice care să stimuleze angajarea. În Vest și Nord, integrarea migranților și programele de recalificare a forței de muncă sunt esențiale pentru menținerea echilibrului economic.
Totuși, specialiștii avertizează că disparitățile demografice ar putea amenința coeziunea Uniunii Europene. Regiunile mai sărace, care se confruntă cu pierderi masive de populație, riscă să rămână în urmă economic, în timp ce statele mai prospere vor atrage din ce în ce mai multe investiții și forță de muncă. Astfel, UE nu doar că se confruntă cu o problemă demografică, ci și cu riscul de fragmentare economică și socială.










