Timp de aproape 75 de ani, a fost o responsabilitate specific americană ca un general american de patru stele să supravegheze toate operaţiunile militare ale NATO în Europa – o comandă care a început cu eroul celui de-al Doilea Război Mondial – şi viitor preşedinte – Dwight D. Eisenhower.
Dar administraţia Trump ia acum în considerare schimbarea acestei cutume, potrivit a doi oficiali din domeniul apărării familiarizaţi cu planificarea şi unei note de informare a Pentagonului văzută de NBC News. Mişcarea este discutată ca parte a unei posibile restructurări a comandamentelor de luptă, care să ajute Departamentul Apărării să-şi reducă costurile, scrie News.ro.
Pentagonul întreprinde o restructurare semnificativă a comandamentelor de luptă şi a cartierelor generale ale armatei americane. Iar unul dintre planurile avute în vedere, au declarat cei doi oficiali din domeniul apărării, ar implica renunţarea la rolul de Comandant Suprem al NATO în Europa.
Dacă SUA ar renunța la comanda militară NATO din Europa ar putea fi economisite până la 270 de milioane de dolari, conform unei informări a Pentagonului, scrie NBC News.
Dar, renunţarea la Comandant Suprem al NATO în Europa ar reprezenta o schimbare simbolică majoră în raportul de forţe din cadrul NATO, alianţa care a definit securitatea şi pacea europeană de la al Doilea Război Mondial.
„Pentru Statele Unite, renunţarea la rolul de comandant suprem al forţelor aliate ar fi văzută în Europa ca un semnal semnificativ de îndepărtare de alianţă”, a declarat amiralul în retragere James Stavridis, şeful Comandamentului European al SUA din 2009 până în 2013.
„Am pierde o enormă influenţă în cadrul NATO, iar acest lucru ar fi văzut, în mod corect, ca fiind probabil primul pas către părăsirea Alianţei cu totul”, a avertizat Stavridis.
Şi CNN a scris, pe surse, despre asemenea planuri.
În prezent, generalul american Christopher Cavoli este comandantul suprem al forțelor aliate din Europa, el fiind numit din 2022.










