Canada trebuie să-și diversifice relațiile comerciale, „prea centrate pe SUA” – noul premier

Canada trebuie să își ‘diversifice’ relațiile comerciale și de securitate, a declarat, ieri, la Londra noul premier canadian Mark Carney, considerând că în prezent sunt ‘prea concentrate pe Statele Unite’, notează AFP și Agerpres.

„Ceea ce este clar este că relațiile noastre comerciale și de securitate sunt prea centrate pe SUA. Trebuie să ne diversificăm’, a declarat el într-o conferință de presă după discuții cu omologul său britanic. Keir Starmer.

Mark Carney, care a preluat mandatul de premier al Canadei de la Justin Trudeau, se află într-o vizită în Regatul Unit, după ce luni a mai vizitat Franța.

Decizia lui Mark Carney de a face prima vizită externă la Paris, și nu la Washington, a fost luată după ce președintele american Donald Trump a amplificat tensiunile comerciale atât cu Canada, cât și cu Europa. 

Pe de altă parte, Canada caută posibile alternative la acordul său de a cumpăra avioane de luptă americane. Potrivit premierului Mark Carney, Ottawa a cheltuit aproximativ 80% din bugetul său de apărare pe arme americane.

În urmă cu câteva zile, el a ordonat o revizuire a unui contract în valoare de 19 miliarde de dolari canadieni (13,29 miliarde de dolari) pentru achiziţionarea a 88 de avioane de luptă F-35 de la Lockheed Martin, în condiţiile în care Ottawa este prinsă într-un război comercial cu Statele Unite. Preşedintele american Donald Trump a impus taxe vamale Canadei şi spune că ar vrea să o transforme în cel de-al 51-lea stat.

Ministerul canadian al Apărării a declarat că acest contract rămâne în vigoare, iar Ottawa a angajat legal fonduri pentru primele 16 aeronave F-35. Dar Carney a precizat că Ottawa va căuta alte opţiuni.

Facebook

Comentarii