Vizita secretarului general al NATO, Mark Rutte, în Statele Unite vine într-un context delicat pentru Alianța Nord-Atlantică, într-o perioadă în care temerile privind o posibilă retragere a SUA din NATO sunt tot mai pronunțate. În cadrul unei conferințe de presă susținută la Casa Albă, președintele american Donald Trump a avut cuvinte de laudă pentru liderul olandez, apreciind că acesta joacă un rol esențial în consolidarea Alianței și în avansarea scopurilor comune ale celor două părți.
„NATO face un pas prin acest om. Acest om este un om care știe doar să facă un pas înainte. Și avem același scop în minte,” a declarat Trump, încurajând astfel continuarea implicării active a Țărilor NATO în consolidarea securității colective.
Trump critică Europa, dar își apără angajamentele de securitate
În cadrul aceleași întâlniri, Donald Trump nu a ratat ocazia de a-și exprima nemulțumirea față de atitudinea unor state europene față de SUA, menționând că „europenii au tratat America incorect” pe tema contribuțiilor financiare la securitatea Europei. Totuși, liderul american a adăugat că acordurile recente privind mineralele rare vor contribui la recuperarea investițiilor făcute de SUA în apărarea statelor europene.
„Prin acordul pentru mineralele rare, vom recupera banii pe care i-am investit pentru securitatea Europei. Acesta este un pas important pentru relațiile noastre economice și de securitate,” a spus Trump, subliniind totodată importanța asigurării protecției țărilor membre NATO în fața amenințărilor externe.
Trump: „Putin nu va ataca nicio țară aliată”
Una dintre cele mai importante teme ale discuției a fost războiul din Ucraina și reacțiile Moscovei. Trump a apreciat planul de încetare a focului propus în contextul conflictului din Ucraina, însă l-a descris drept „promițător, dar incomplet.” Când a fost întrebat ce va face dacă Vladimir Putin va respinge acest plan, președintele american a exprimat speranța că liderul rus va accepta, subliniind că Statele Unite vor asigura protecția aliaților NATO.
„Nu o va face. O să ne asigurăm că nu o va face,” a declarat Trump, referindu-se la posibilele atacuri ale lui Putin asupra țărilor membre ale Alianței.










