Miniștrii de apărare ai Franței, Germaniei, Marii Britanii și Italiei s-au reunit, ieri, pentru a discuta despre modul cum ar trebuie susținută Ucraina, atunci când se va încheia războiul cu Rusia.
La sfârșitul discuții, ministrul francez, Sébastien Lecornu, a precizat, că, în urma reuniunii, care a avut loc la Paris, a concluzionat că se formează un consens între europeni pentru a susține armata ucraineană.
”Se formează un consens foarte larg” între europeni pentru a susține armata ucraineană la sfârșitul conflictului cu Rusia, deoarece constituie ”premiera unor garanții de securitate” pentru Kiev, a declarat, ieri, ministrul francez al Forțelor Armate, Sébastien Lecornu, relatează AFP și Agerpres.
„Apare cuvântul ‘demilitarizare’, nu este nimic de genul acesta. Dimpotrivă, adevărata garanție a securității pe termen lung vor fi mai degrabă capacitățile pe care le vom putea oferi armatei ucrainene”, a adăugat el.
Ministrul polonez al Apărării Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a salutat, de asemenea, o ‘unitate reală a continentului (…) în fața amenințării venite din Est’. Potrivit lui, este vorba de ‘a ține Rusia pe cât posibil la distanță de toate statele noastre. Și pentru asta, trebuie să ajutăm Ucraina’, a adăugat el.
Reuniunea miniștrilor Apărării în acest așa-numit format ‘E5’ survine la o zi după o întâlnire a șefilor de stat major din 34 de țări, cărora președintele francez Emmanuel Macron le-a cerut să planifice ‘garanții de securitate credibile’ care să fie oferite Kievului.










