Taxele lui Trump pentru oțel și aluminiu au intrat în vigoare. Reacția aliaților

Taxele vamale majorate cu 25% pentru importurile de oțel și aluminiu, anunțate de președintele american, Donald Trump, au intrat în vigoare, astăzi, după ce scutirile anterioare au expirat.

Ca reacție la aceste măsuri, Comisia Europeană a transmis, la rândul ei, că va pune capăt și ea la suspendările actuale a taxelor impuse la importul de produse americane și că noile taxe vor intra pe deplin în vigoare până pe 13 aprilie.

„Contramăsurile pe care le luăm astăzi sunt puternice, dar proporționale. În timp ce Statele Unite aplică taxe în valoare de 28 de miliarde de dolari, răspundem cu contramăsuri în valoare de 26 de miliarde de euro”, a declarat șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată de Europa Liberă România.

„UE trebuie să acționeze pentru a-și proteja consumatorii și întreprinderile”, a adăugat ea. Reprezentanții UE au declarat că, la nivelul Uniunii, va începe o consultare de două săptămâni pentru a alege și care vor fi categoriile de produse americane pentru care să se impună taxe.

Comisia Europeană este deschisă la negocieri cu Trump

Cu toate acestea, președinta Comisiei Europene a spus că blocul european este dispus, în continuare, la discuții și negocieri cu administrația Trump.

„Credem cu tărie că, într-o lume plină de incertitudini geoeconomice și politice, nu este în interesul nostru comun să ne împovărăm economiile cu astfel de taxe. Suntem gata să ne angajăm într-un dialog semnificativ”, a spus von der Leyen.

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că taxele sale vor ajuta la crearea de locuri de muncă în fabricile din SUA, însă președinta Comisiei Europene von der Leyen a replicatcă, din contră, aceste măsuri vor face ca prețurile să crească, „în Europa și în Statele Unite.”

Potrivit experților, UE ar putea pierde până la 3,7 milioane de tone de exporturi de oțel. Statele Unite sunt a doua cea mai mare piață de export pentru producătorii de oțel din UE, reprezentând 16% din totalul exporturilor de oțel din UE.

Trump a impus taxe similare pentru oțelul și aluminiul UE în timpul primului său mandat, 2017- 2021. UE a impus atunci, de asemenea, contramăsuri, crescând taxele pentru anumite produse fabricate în SUA.

UE estimează că volumul anual al comerțului dintre SUA și UE se ridică la aproximativ 1,5 trilioane de dolari, reprezentând aproximativ 30% din comerțul mondial.

Ce spun aliații – Canada, Marea Britanie, Australia

Aliaţii apropiaţi ai SUA, Canada, Marea Britanie şi Australia, au criticat tarifele generale, Canada luând în considerare acţiuni reciproce, iar secretarul britanic pentru afaceri şi comerţ, Jonathan Reynolds, a declarat că „toate opţiunile au fost puse pe masă” pentru a răspunde în interes naţional.

Premierul australian Anthony Albanese a declarat că măsura este „ împotriva spiritului prieteniei durabile a celor două ţări”, dar a exclus aplicarea de taxe vamale reciproce.

Ţările cele mai afectate de tarife sunt Canada, cel mai mare furnizor străin de oţel şi aluminiu pentru SUA, Brazilia, Mexic şi Coreea de Sud, care au beneficiat toate de un anumit nivel de scutiri sau cote.

În ceea ce privește Canada, Trump a anunțat chiar dublarea taxei, la 50%, pentru exporturile sale de oţel şi aluminiu către SUA. Dar președintele american a renunţat la aceste planuri după ce premierul din Ontario, Doug Ford, a fost de acord să suspende decizia provinciei sale de a impune o suprataxă de 25% la exporturile de energie electrică către statele Minnesota, Michigan şi New York până când tarifele americane anterioare vor fi eliminate.

Facebook

Comentarii