Scholz cere, ca și Macron, oprirea focului în Ucraina

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a declarat duminică seară că o oprire a luptelor ar putea fi un punct de plecare pentru potenţiale negocieri de pace privind Ucraina, relatează Reuters și News.ro.

„Ar fi foarte de ajutor dacă bombardamentele ar înceta. Acesta ar fi, de asemenea, un punct de plecare pentru discuţii care pot continua apoi”, a declarat Scholz, după întâlnirea liderilor europeni la Londra, găzduită de premierul britanic, Keir Starmer.

O poziția asemănătoare a transmis, după summitul de la Londra, președintele francez, Emmanuel Macron, care a vorbit despre un plan, la care lucrează alături de Marea Britanie și care are în vedere un armistițiu pentru o lună în Ucraina.

În altă ordine de idei, cancelarul german, Olaf Scholz, a precizat că un punct central pentru aliaţi va fi să se asigure că Ucraina are o armată puternică atunci când războiul de acolo se va încheia, astfel încât să se poată apăra împotriva oricărei agresiuni viitoare. „Baza a totul va fi o armată puternică”, a spus Scholz.

Olaf Scholz (SPD) este în continuare cancelarul Germaniei și a reprezentat țara sa la Londra, în timp ce, în Germania, coaliția de guvernare – condusă de CDU-CSU, care a câștigat alegerile federale – poartă negocierile pentru formarea noului guvern, cu SPD (social-democrații), o formulă care a funcționat și în timpul fostului cancelar conservator, Angela Merkel.

Potrivit Deutsche Welle, Friedrich Merz – care va fi viitorul cancelar al Germaniei – negociază acum cu social-democrații lui Olaf Scholz programul de guvernare, unul pe trei piloni: politica externă și de securitate, politica de migrație și consolidarea economiei.

Facebook

Comentarii