Macron, concluzii după discuția cu Trump: „S-au făcut progrese substanțiale”

După întâlnirea de ieri cu președintele american, Donald Trump, de la Casa Albă, președintele francez, Emmanuel Macron, consideră că s-au înregistrat „progrese substanțiale” cu privire la războiul din Ucraina, relatează dpa și Agerpres.

Există discuții concrete cu privire la un plan de acțiune pentru a obține o pace durabilă în care Ucraina va fi implicată, a declarat Macron după întâlnirea sa la Casa Albă. ‘Cred că astăzi a fost un punct de cotitură în discuțiile noastre’, a spus el.

Liderul francez a declarat că au avut loc și discuții privind garanțiile de securitate atât din partea europenilor, cât și a Statelor Unite. Macron a insistat asupra unei ‘păci durabile’ și a subliniat că o încetare a focului fără garanții de securitate nu va rezista.

Franța a discutat deja cu Marea Britanie problema trimiterii de trupe de menținere a păcii ca parte a garanțiilor de securitate. ‘Suntem, de asemenea, conștienți că europenii trebuie să facă mai mult pentru securitatea în Europa, pentru apărarea în Europa și pentru o distribuție mai echitabilă a poverii securității’, a declarat Macron.

La rândul său, Trump a afirmat că el crede că președintele rus, Vladimir Putin, ar fi de acord cu forțe europene de menținere a păcii pentru a asigura o posibilă încetare a focului în Ucraina. ‘Îl veți convinge pe Vladimir Putin să accepte trupe europene ca forțe de menținere a păcii? Trump a răspuns: ‘Da, va accepta’.

Atât Franța, cât și Marea Britanie sunt de acord cu trimiterea de trupe pentru menținerea păcii în Ucraina, dar sunt și destul de multe țări europene – printre care Polonia și Germania – care au transmis că nu sunt de acord cu o astfel de strategie.

O altă concluzie la care s-a ajuns – după înțelegerea privind trimiterea de trupe – este acordul privind mineralele rare din Ucraina. Liderul de la Casa Albă a spus că dorește să se întâlnească cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare, pentru a discuta despre accesul SUA la resursele ucrainene de materii prime, afirmând că cele două țări sunt foarte aproape de un acord.

Facebook

Comentarii