Macron vrea trimiterea de trupe europene în Ucraina, sub mandat ONU

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a reieterat, ieri, că țara sa va trimite trupe în Ucraina, dar acest lucru se va întâmpla după ce va fi negociată o pace și în baza unui mandat ONU, pentru menținerea păcii în această țară, care se află de trei ani în război.

Macron a precizat că nu intenţionează să trimită militari în Ucraina ”mâine”, ci doar după ce se încheie o pace, cu scopul de a o ”garanta” împotriva Rusiei, relatează AFP și News.ro. ”Nu am decis să trimit mâine trupe în Ucraina, nu. Ceea ce avem în vedere este mai degrabă să trimitem forţe pentru a garanta pacea după ce va fi negociată”, a declarat șeful statului francez.

Întrebat despre o angajare în Ucraina, preşedintele francez a propus desfăşurarea unor forţe europene după încheierea războiului din Ucraina, care să prevină un nou atac rus. ”Este o discuţie pe care o avem între europeni”, a admis el. ”Vrem să evităm ca Rusia să reînceapă, aşa cum a făcut mereu în ultimii ani. Nu voi decide să trimit trupe din prezent, ci mai degrabă trupe care să garanteze pacea (după conflict)”, a completat Macron.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a reunit miercuri lideri ai diverselor partide la Palatul Élysée, pentru a discuta despre mizele securităţii în Europa. În cursul acestei reuniuni, el a dat asigurări că ”Franţa nu se pregăteşte să trimită trupe terestre, de luptă în conflict, pe front”. El a evocat însă posibilitatea de ”a avea, în baza unui mandat ONU, o operaţiune de menţinere a păcii, de-a lungul liniei de front”.

Facebook

Comentarii