Președintele Curții Constituționale afirmă că decizia anulării alegerilor prezidenţiale a fost luată pe baza documentelor declasificate de CSAT, care arată că „au existat interferențe în desfășurarea procesului electoral”. Cu privire la solicitarea lui Călin Georgescu de reluare a turului 2 al alegerilor, Marian Enache declară că „este exclus”.
Interviul acordat de judecătorul Marian Enache site-ului juridice.ro este prima sa poziţionare publică după anularea alegerilor prezidențiale.
„Am observat că în dezbaterile publice există multe interpretări speculative ale dispozițiilor constituționale și diverse variante de evaluări subiective și eclectice cu privire la hotărârile Curții Constituționale, precum și la raportul întocmit de un grup de lucru al Comisiei de la Veneția și dat publicității în data de 27 ianuarie 2025 – raport la care ne vom referi în continuare sub denumirea de proiect de raport, dat fiind că acesta nu a fost adoptat încă de Comisia de la Veneția”, a declarat Marian Enache.
„În mod categoric, nu intenționăm să interferăm cu mediul și interesele politice de natură partizană din această perioadă electorală, întrucât CCR se află în afara perimetrului celor trei puteri ale statului și al partidelor politice” – Marian Enache
CCR este independentă și echidistantă
CCR este independentă și echidistantă în exercitarea atribuțiilor sale, precum și în raport cu celelalte instituții sau interese ale unor persoane sau grupuri de persoane. Rămânem consecvenți pe poziția imparțială a arbitrajului constituțional, în conformitate cu cerințele Legii fundamentale și cu legea organică a CCR. Nu înțelegem să ne antrenăm sau să ne implicăm în disputele politico-electorale ale momentului.
Nu am pretenția să conving pe cineva pentru că, în mod real, nici nu cred că există o dorință sinceră de a ne asculta unii pe alții. Fiecare caută să își impună propriile impresii ca veritabile convingeri într-un cadru polemic și partizan extins. Cred că niciun argument de raționalitate sau legalitate nu ar avea șanse să se afirme în fața unui aparent dialog în care fiecare dintre noi „vorbim împreună și ne înțelegem separat”, într-o epocă în care spiritul critic și analitic este înăbușit de criticismul destructiv”, a punctat Enache.
Potrivit art. 82 alin. (1) și art. 146 lit. f) din Constituție, Curtea veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, validează și confirmă rezultatele sufragiului. Această atribuție a Curții a fost reglementată în Constituția României aprobată prin referendum la 8 decembrie 1991 și nu a cunoscut nicio modificare prin revizuirea constituțională din 2003. A fost voința legiuitorului constituant originar să acorde, în mod expres și exclusiv, Curții atribuția de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, iar legiuitorul constituant revizuent a consolidat-o în mod implicit.
CCR este singurul judecător electoral
Este un domeniu în care CCR are o competență plenară și exclusivă, instanțelor judecătorești lipsindu-le competența funcțională în acest domeniu. Cu alte cuvinte, CCR este singurul judecător electoral în cadrul procedurii de alegere a Președintelui României.
Curtea Constituțională are obligația și responsabilitatea constituțională să urmărească modul de desfășurare a alegerilor prezidențiale în parametrii stabiliți de art. 2 alin. (2) din Constituție și aici mă refer, în special, la caracterul liber și corect al acestora. Hotărârile Curții Constituționale nu sunt îndreptate împotriva cuiva sau în favoarea vreunui candidat, ele fiind adoptate în interpretarea și aplicarea Constituției.
Trebuie observat că orice operațiune electorală din cadrul alegerilor prezidențiale poate fi supusă controlului Curții, iar actele Biroului Electoral Central pot fi contestate la Curte. Acest aspect este în concordanță cu proiectul de raport al Comisiei de la Veneția (paragraful 21), care, în cazul anulării alegerilor, stabilește că această competență poate aparține fie unui organ administrativ, cu condiția ca actele sale să poată fi contestate în fața curții supreme, a curții constituționale sau a unor curți specializate în materie electorală, fie curții constituționale în calitate de primă și ultimă instanță – exact cum este cazul României„, a precizat președintele Curții Constituționale.
Curtea are competența de a se sesiza din oficiu
„Astfel, conform textului constituțional, Curtea veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, iar cele două legi, fără a avea caracter de exhaustivitate, reglementează competența Curții Constituționale exercitată la sesizare, după cum urmează: soluționarea contestațiilor formulate împotriva înregistrării sau neînregistrării candidaturilor, a cererilor referitoare la împiedicarea desfășurării campaniei electorale, precum și a cererilor de anulare a alegerilor.
Ca atare, chiar și în aceste etape procedurale, Curtea are competența de a se sesiza din oficiu cu privire la obiectul oricăreia dintre cele 3 categorii de acțiuni anterior enumerate. Rezultă că, spre exemplu, verificarea constituționalității înregistrării sau neînregistrării unei candidaturi poate fi exercitată la sesizare – caz în care Curtea este obligată să se pronunțe asupra cererii formulate – sau din oficiu, atunci când Curtea apreciază ca fiind necesară o intervenție directă pentru asigurarea constituționalității procesului electoral. Evident, sesizarea din oficiu este una excepțională și de ultima ratio. În acest sens, precizez că, în cele 8 cicluri electorale, Curtea a pronunțat o singură hotărâre ca urmare a unei sesizări din oficiu din cele 426 de hotărâri pronunțate în decurs de peste 32 de ani de la înființarea CCR. Faptul că, în precedent, instanța constituțională nu și-a exercitat ex officio atribuția prevăzută de art. 146 lit. f) din Constituție se datorează lipsei unei situații excepționale care să fi reclamat o asemenea intervenție și nicidecum faptului că nu ar fi existat această posibilitate constituțională.
Dacă o curte constituțională poate valida și confirma rezultatele alegerilor, înseamnă că le și poate infirma, invalida sau anula. Această competență nu poate fi una formală, decorativă sau proclamativă, ea este una reală și efectivă, care poate fi exercitată în condițiile apariției unei situații excepționale care o declanșează. Din moment ce există o asemenea obligație constituțională concretizată și obiectivată în această competență, Curtea Constituțională nu poate, în mod invariabil, să se limiteze la confirmarea rezultatului alegerilor, indiferent de împrejurările excepționale care pot apărea și care sunt de natură să vicieze procedura electivă, ci trebuie să o exercite ca atare tocmai pentru împlinirea rolului și a funcției de control activ de constituționalitate stabilit de Constituție.
Se poate observa că, în anul 2016, Curtea Constituțională a Austriei a invalidat rezultatele celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, utilizând un standard foarte strict în privința aplicării regulilor și principiilor electorale. Deși nu a fost constatată nicio dovadă care să ateste că numărarea voturilor ar fi fost manipulată, deci nu au fost identificate fraude în procesul electoral, instanța constituțională din Austria a stabilit că neregulile care au vizat modul de gestionare și numărare a buletinelor de vot prin corespondență ar fi putut afecta aproape 78.000 de voturi din cele 117 circumscripții electorale în condițiile în care diferența dintre cei doi candidați era de circa 31.000 de voturi. Ca atare, anularea alegerilor și repetarea celui de-al doilea tur de scrutin au fost consecințe firești ale neregularităților constatate.
Parafrazându-l pe președintele Curții Constituționale a Austriei de la acel moment, domnul G. Holzinger, putem afirma că această decizie a fost una istorică, pronunțată pentru a menține și a consolida încrederea în democrație și în statul de drept, pentru că numai respectarea fidelă și în integralitate a standardelor, regulilor și principiilor electorale asigură încrederea cetățenilor în democrație.
În statele europene, curțile constituționale au această competență de a infirma rezultatele alegerilor tocmai pentru a proteja integritatea sistemului democratic.
În cazul României, neregulile determinante pentru anularea procesului electoral pentru alegerea Președintelui României au vizat egalitatea de șanse a candidaților, finanțarea campaniei electorale și influențarea votului, așadar caracterul corect al alegerilor, ca expresie a suveranității. În afara cauzelor determinante, au existat și epifenomene, elemente adiacente generate de conduita unor partide în campania electorală, deja cunoscute de public, care, la rândul lor, au contribuit la influențarea rezultatului alegerilor”, a afirmat judecătorul.
„Subliniez că avizele și rapoartele Comisiei de la Veneția sunt parte a ceea ce numim noi, juriștii, soft law, adică, deși nu au forță juridică obligatorie pentru autoritățile jurisdicționale, elementele lor de conținut, transpuse sub forma principiilor, a bunelor practici, a exigențelor, a standardelor în anumite materii, pot contribui la orientarea și influențarea acțiunii autorităților și instituțiilor statului și la apărarea democrației prin drept”.
Curtea este garantul supremației Constituției, astfel că în exercitarea atribuțiilor sale trebuie să asigure supremația Legii fundamentale și a exigențelor constituționalismului românesc, condiție sine qua non a statului de drept.
Hotărârea nr. 2/2024 nu este una singulară sub aspectul aplicării directe a Constituției în materie electorală. Prin Hotărârea nr. 66/2019, Curtea Constituțională a examinat constituționalitatea unei dispoziții din Legea nr. 370/2004, astfel cum a fost interpretată printr-o hotărâre a Biroului Electoral Central. Iar situația s-a repetat în anul 2024 (a se vedea Hotărârea nr. 21/2024). Chiar dacă Legea nr. 47/1992 nu reglementează în mod expres competența Curții de a efectua un control de constituționalitate în cadrul atribuției sale de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, instanța constituțională a observat că o asemenea competență rezultă chiar din art. 146 lit. f) din Constituție, pentru că aceasta, în mod axiomatic, veghează la respectarea unei proceduri de alegere care se desfășoară în temeiul unei legi care trebuie să fie ea însăși conformă cu Constituția. Astfel, dacă însăși procedura de alegere a Președintelui României s-ar desfășura în temeiul unei legi contrare Constituției, Curtea, pentru a-și exercita competența prevăzută de art. 146 lit. f) din Constituție, trebuie să constate, mai întâi, neconstituționalitate acestei legi deoarece vegherea la întregul proces electoral presupune existența unei legi conforme cu Legea fundamentală. Ca atare, este imperativ ca, în condițiile art. 146 lit. f) din Constituție, Curtea să aibă competența de a exercita un control de constituționalitate atât în privința actului normativ pe baza căruia se desfășoară alegerile, cât și în privința operațiunilor și proceselor electorale care se desfășoară pe baza acestui act normativ. De altfel, în proiectul de raport, Comisia de la Veneția consideră chiar necesar acest lucru (paragraful 72), care deja a fost consacrat în hotărârile Curții Constituționale.
În consecință, constituționalitatea procesului electoral pentru alegerea Președintelui României este asigurată de CCR pe două paliere, și anume posibilitatea de a controla constituționalitatea reglementărilor electorale chiar în cursul desfășurării alegerilor, precum și posibilitatea de a verifica actele și operațiunile electorale prin raportare directă la cerințele Constituției. Astfel, CCR nu este redusă la rolul unui controlor/registrator de tip administrativist a procedurii de alegere a Președintelui României, ci, prin raportarea permanentă la integralitatea dispozițiilor Constituției, Curtea își manifestă responsabilitatea prin păstrarea și consolidarea rolului său de unică autoritate jurisdicțională și de garant al supremației Constituției.
Atât timp cât se candidează în temeiul unei Constituții în vigoare, orice candidat este ținut de respectarea Legii fundamentale în condițiile căreia și candidează. În situația în care candidatul este ales în funcția de Președinte al României, își poate pune în aplicare programul de revizuire a Constituției, cu respectarea procedurilor și a limitelor revizuirii prevăzute de Constituția în vigoare. Această întreprindere trebuie încadrată, însă, în exigențele generale ale statului de drept. Președintele României nu poate iniția o revizuire a Constituției după bunul său plac. El trebuie să respecte standardele democratice și limitele revizuirii cuprinse în art. 152 din Legea fundamentală. Nicio modificare a Constituției nu poate schimba regimul democratic și nu poate afecta drepturile/libertățile cetățenești, aspecte care reprezintă nucleul dur al statului de drept. Toate celelalte „dorințe” ale diverșilor candidați vizând schimbarea elementelor fundamentale ale modelului constituțional democratic, precum și promovarea în discursul public a unor idei și ideologii de sorginte totalitară trebuie privite cu atenție și cu rezervă nu numai de instituțiile statului, ci și de societatea românească în ansamblul său. Acestea vin în contradicție flagrantă cu opțiunile fundamentale ale poporului român care sunt consacrate în valorile supreme garantate prin însuși textul Constituției, valori care se interpretează în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și al idealurilor Revoluției din decembrie 1989.
Orice libertate se afirmă prin limitele ei, și nu prin absolutizarea ei, întrucât ea se exercită în societate, unde libertățile coexistă și trebuie protejate de abuzul de drept al celor care tind să exercite libertatea lor în detrimentul și atingerea libertății celorlalți. În același timp, drepturile și libertățile fundamentale trebuie exercitate cu bună-credință, conform art.57 din Constituție. Limitele exercitării drepturilor fac diferența între anarhie și democrație. Altfel, am trăi într-o societate de tipul celei descrise de Thomas Hobbes – homo homini lupus.
Curtea Constituțională este unica autoritate jurisdicțională stabilită prin Constituție să protejeze suveranitatea națională în componenta privind alegerile libere, corecte și periodice pentru Președintele României.
Insinuările care se propagă prin recuzita specifică a campaniilor de propagandă electorală în acest moment la nivelul societății vizează faptul că instanța constituțională a anulat dreptul de vot al românilor și, prin aceasta, a interzis sau a sancționat libertatea de a alege a acestora. Nimic mai fals. Prin anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României, Curtea Constituțională a realizat o măsură de justiție constituțională preventivă. Nu a sancționat un competitor sau mai mulți competitori, cum nu i-a sancționat nici pe alegătorii care au votat pentru un competitor sau pentru altul. Curtea a sancționat, în limitele obligației sale constituționale, procedura electorală ca atare, derulată în condiții de incorectitudine, stabilite în baza unor documente oficiale ale instituțiilor care, prin lege, au rolul să protejeze securitatea națională și care au atestat că au existat nereguli majore în cadrul procesului electoral. Mai simplu spus, prejudiciul în materialitatea sa obiectivă s-a produs.
Faptul că nu au fost descoperiți cei care au cauzat acest prejudiciu și care, de regulă, acționează cu mijloace sofisticate, uneori greu perceptibile, nu înseamnă că prejudiciul nu există în obiectivitatea lui și, ca atare, trebuie ignorat sau subestimat. Or, Curtea a constatat exact acest lucru, și anume că a existat o prejudiciere a rezultatului alegerilor prin încălcări ale legilor.
Într-un stat de drept, pornim în judecata noastră de la premisa de legalitate și veridicitate a actelor și a documentelor întocmite de instituțiile statului. Astfel, în cadrul unui contencios electoral abstract, aceste documente declasificate, repet declasificate, au format convingerea unanim împărtășită în rândul judecătorilor constituționali că procesul electoral a fost viciat într-o asemenea măsură încât rezultatele electorale și ordinea candidaților au fost afectate în mod substanțial. Votul fiecăruia dintre judecători a respectat condiția independenței lor, iar anularea procesului electoral a fost pronunțată în unanimitate.
Soluția rațională și constituțională nu putea fi decât una singură: anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României pentru a sancționa procesul electoral viciat, pe de o parte, și, pe de altă parte, pentru a le oferi șansa tuturor cetățenilor să se prezinte la un nou proces electoral corect, care să respecte condițiile constituționale și legale. Trebuie să le oferim cetățenilor libertatea de a alege în cadrul unui proces electoral corect. Prin urmare, Curtea manifestă toleranță zero față orice ingerințe sau interferențe care conduc la distorsionarea rezultatelor electorale. Numai astfel le poate fi garantată cetățenilor libertatea de a alege liber și corect.
Despre platformele social-media și algoritmii inteligenței artificiale, care pot juca un rol determinant în procesul de influențare a alegerilor sau a altor tipuri de activități
Aceste mijloace, care fac parte din următorul val al tehnologiei, comportă o serie de riscuri și imprevizibilități, care, dacă nu sunt controlate juridic, pot aduce mari prejudicii dificil de identificat sub aspectul generării lor, după cum prin utilizarea lor corectă, din punctul de vedere al algoritmilor, pot genera și beneficii societății.
Platformele social-media, fiind subreglementate, se situează într-o zonă volatilă, care pot genera o manipulare a informației și o dezinformare masive, dificil de decriptat într-un timp record sau relativ scurt. Mai întâi ne întâlnim cu efectele fenomenului, pe care îl evaluăm în existența lui reală și, în consecință, constatăm alterarea rezultatelor, în cazul nostru, al alegerilor. Prin natura lor și prin modul de operare, acestea nu sunt activități făcute la vedere deoarece ar fi ușor de descoperit. Cauzele și autorii acestui fenomen pot fi identificați cu mijloacele specifice de cercetare instituțională, care necesită timp și competențe tehnice speciale pentru a stabili cine, cum și în ce modalități s-au săvârșit acțiunile ale căror consecințe palpabile le-am constatat și sancționat constituțional. Specialiștii cunosc foarte bine aceste probleme, care sunt de interes global și implică, în ultimă instanță, securitatea cibernetică a statelor, apărarea suveranității, precum și protecția drepturilor și libertăților cetățenești.
Curtea a constatat că, în procedura de alegere a Președintelui României, au fost afectate, prin conduita unuia dintre candidați, două drepturi fundamentale, corelative, și anume dreptul de vot și dreptul de a fi ales, ceea ce a demonstrat că în desfășurarea alegerilor nu au fost respectate exigențele constituționale care stau la însăși baza organizării statului democratic. O procedură de alegeri viciată în aspectele sale esențiale – și aici mă refer permanent la condiția corectitudinii alegerilor, a „alegerilor curate”, cum se mai spune în mod curent – nu poate fi considerată parțial validă. Aceste încălcări sunt iremediabile și afectează procedura în ansamblul său.
Neregularitățile au avut o asemenea amploare și propagare încât singura soluție posibilă a fost anularea întregului proces electiv. Nu se putea face o selecție de poziții a candidaților clasați imediat pe pozițiile următoare. Ca să fiu mai plastic: dacă ați dori să beți un pahar cu apă în care cunoașteți că există o doză de otravă, veți încerca să extrageți otrava și să beți apa astfel purificată sau veți opta pentru un alt pahar cu apă?
Aici avem o nouă confuzie indusă, care este proliferată în spațiul public. În mod evident, suntem total de acord cu ideea că anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României reprezintă o măsură excepțională adoptată ca urmare a concluziilor rezultate din reuniunea oficială a CSAT. În cadrul acestei ședințe extraordinare au fost prezentate documente ale instituțiilor specializate care fac parte, conform legii, din acest organism fundamental al statului român (CSAT) și care au răspunderi bine precizate, al căror conținut face constatări directe cu privire la situații și împrejurări ce au condus la alterarea corectitudinii și respectării condițiilor legale ale exercitării drepturilor electorale. Dată fiind gravitatea situației, CSAT a decis, pentru prima oară de la înființarea sa, declasificarea acestor documente din care rezultă încălcări ale procedurii electorale și interferențe în realizarea procesului electiv. Cu riscul de a mă repeta, subliniez că CCR nu a decis anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României în baza unor documente clasificate, ci a unor documente declasificate, accesibile publicului larg în baza principiului transparenței și necesității cunoașterii acestor constatări de către cetățeni.
Prin urmare, hotărârea CCR nu se bazează pe informații clasificate, astfel că, în ceea ce ne privește, paragrafele 59 și 77 ale proiectului de raport al Comisiei de la Veneția (care se referă la imposibilitatea anulării alegerilor pe baza informațiilor clasificate) nu au incidență raportat la hotărârea Curții Constituționale de anulare a procesului electoral. Orice susținere contrară este contrafactuală și lipsită de orice bază reală.
Hotărârea de anulare a procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României nu a fost una de revizuire a hotărârii prin care au fost validate rezultatele din primul tur. Am observat că și în proiectul de raport consultativ al Comisiei de la Veneția s-a preluat această chestiune și vom face demersurile necesare pentru a transmite Comisiei de la Veneția aceste precizări.
Așadar, după primul tur al alegerilor prezidențiale am fost sesizați, conform legii pentru alegerea Președintelui României, cu două cereri de anulare a alegerilor, formulate de doi candidați. Pe una am respins-o pentru că nu a fost formulată în termen. Pe a doua, pentru că a fost formulată în termen și îndeplinea condițiile de admisibilitate, am examinat-o și am dispus cu unanimitate de voturi că, raportat la ansamblul aspectelor contestate, buletinele de vot trebuie renumărate pentru a nu exista niciun dubiu cu privire la rezultatele primului tur de scrutin, asigurând, astfel, necesara transparență în stabilirea rezultatului procesului electoral.
Ca atare, în fața cererii formulate de un candidat la alegerile prezidențiale, în limitele și în termenul stabilit de lege, Curtea a dispus renumărarea buletinelor de vot. Întrucât, în urma renumărării buletinelor de vot din țară, CCR a observat că argumentele invocate de contestatar nu au fost justificate, singura soluție posibilă și obligatorie la acel moment, ținând seama și de termenul în care trebuie pronunțată hotărârea, era validarea rezultatelor primului tur de scrutin în conformitate cu art. 146 lit. f) teza a doua din Constituție.
Ulterior validării au fost declasificate rapoartele serviciilor de securitate prezentate în ședința CSAT. Această decizie de declasificare a reprezentat un moment istoric și important pentru întreaga societate. În lumina acestor documente și a realităților înscrise în acestea, la care au avut acces toți cetățenii și toate instituțiile acestei țări, Curtea și-a activat competența constituțională obligatorie prevăzută în art. 146 lit. f) teza întâi din Constituție și a dispus anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României în temeiul prevederilor constituționale.
Așadar, Curtea nu și-a revizuit hotărârea de validare a rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale. Instituția revizuirii nu este aplicabilă în procedura constituțională, raportat la faptul că judecata în contencios electoral este una in abstracto, și nu in concreto.
Deci hotărârea de anulare a procesului electoral este rezultatul competenței constituționale a Curții de a veghea la respectarea procedurii de alegere a Președintelui României, iar nu rezultatul competenței de confirmare și validare a rezultatului alegerilor.
Art. 146 lit. f) din Legea fundamentală cuprinde două atribuții interrelate, dar, totodată, distincte ale Curții Constituționale. Prima este aceea de a veghea la respectarea procedurii de alegere a Președintelui României, iar a doua este de a confirma rezultatul sufragiului. Hotărârea de confirmare și de validare a rezultatului primului tur al alegerilor prezidențiale este expresia tezei a doua a art. 146 lit. f), în timp ce hotărârea de anulare a procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României în urma declasificării documentelor prezentate în CSAT este expresia tezei întâi a art. 146 lit. f).
Așadar, în logica juridică constituțională, hotărârea de anulare a procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României nu poate fi o hotărâre de revizuire a hotărârii de confirmare a rezultatului primului tur de scrutin, pentru că cele două hotărâri sunt expresia unor competențe diferite.
Părțile sau persoanele interesate într-o cauză nu pot să se substituie evaluării judecătorului. Dacă la fiecare hotărâre judecătorească partea care este nemulțumită ar supune unui proces de intenție publică soluția unei instanțe prin prisma propriului său drept subiectiv de apreciere a probelor în temeiul cărora judecătorul a pronunțat o hotărâre, substituindu-se sau încercând să se substituie dreptului de apreciere al judecătorului, care ar mai fi rațiunea existenței sistemului judiciar? Părțile/persoanele interesate nu își pot face dreptate singure, pentru că ele ar deveni judecătorii propriilor lor cauze. Dacă am judeca lucrurile în această optică subiectivă, ne-am trezi în plin arbitrariu în privința respectării hotărârilor instanțelor judecătorești sau constituționale.
Hotărârile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii și, astfel cum am arătat mai înainte, „cererile de revizuire” a acestora sunt formulate în afara unui cadru procesual și, în consecință, în baza acestora, nu pot fi constituite dosare jurisdicționale. Regimul lor juridic este similar petițiilor și ele au fost soluționate în acest cadru juridic.
Despre posibilitatea unei erate pentru reluarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale
Exclus. Erata vizează doar îndreptarea unei erori materiale din cuprinsul unei hotărâri și nicidecum schimbarea sau modificarea soluției pronunțate de o autoritate jurisdicțională. A susține posibilitatea unei asemenea erate constituie o eroare grosieră și o intoxicare a alegătorilor.
Am citit cu mare atenție proiectul de raport al Comisiei de la Veneția și consider că este binevenit și foarte util. Desigur, acesta trebuie examinat prin prisma rolului Comisiei de la Veneția și a experienței existente între aceasta și curțile constituționale în general.
Astfel cum am arătat, nu este un proiect de raport punctual despre hotărârea CCR de anulare a procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României. Hotărârea Curții Constituționale a constituit ocazia pentru elaborarea unui asemenea material, care urmărește să prefigureze standarde generale cu privire la posibilitatea anulării alegerilor de către orice curte constituțională care are în competența sa contenciosul electoral. Viabilitatea acestor recomandări va trebui statornicită de curțile constituționale în activitatea lor jurisdicțională în coroborare cu jurisprudența CEDO.
Rapoartele și opiniile Comisiei de la Veneția sunt lucrări intelectuale care cuprind soluții posibile, alternative și nuanțe, opțiuni de reglementare și de soluționare în anumite domenii. Orice raport și orice opinie a Comisiei de la Veneția stabilesc unele standarde orientative care să reflecte o cultură constituțională comună a democrației constituționale, fără să impună măsuri uniforme și rigide, de aici rezultând și caracterul lor de recomandare. De altfel, CCR a integrat unele recomandări ale Comisiei de la Veneția în jurisprudența sa și aici mă refer, în special, la Codul bunelor practici în materie electorală.
Când ai în față un astfel de document, esențial este să îl citești și să îl înțelegi în ansamblul său, nu să îl trunchiezi în funcție de propriile interese. De altfel, pe judecătorii constituționali îi interesează principiile fundamentale de funcționare a regimului constituțional stabilit de Legea fundamentală și, cel mai important, apărarea ordinii constituționale naționale în limita rolului pe care Constituția l-a reglementat. Curtea nu este judecătorul unor opinii și opțiuni politice, față de care ne delimităm în mod net și constant.
Așadar, chiar dacă proiectul de raport al Comisiei de la Veneția nu a avut ca obiectiv direct evaluarea hotărârii CCR, vă pot spune că standardele substanțiale dezvoltate de CCR se regăsesc în proiectul de raport al Comisiei de la Veneția.
Este de observat că hotărârile CCR, luate în condițiile excepționale din perioada octombrie-decembrie 2024, au oferit un bun prilej Comisiei de la Veneția de a realiza o crestomație de texte și practici constituționale în materie electorală în vederea perfecționării activității curților constituționale în acest domeniu. Valoarea de expertiză și de recomandare a acesteia este indubitabilă, această preocupare a Comisiei de la Veneția fiind, în opinia noastră, adecvată noilor împrejurări ale erei informaționale, care, fără reglementări circumstanțiate și riguroase, pot afecta procesele electorale din orice țară, aspecte relevate în premieră prin hotărârile CCR pronunțate în perioada electorală la care ne referim. Ca atare, proiectul de raport are valoare prospectivă, de viitor, și își propune consolidarea competenței curților constituționale în materie electorală.
Consider că, în ceea ce privește standardele de procedibilitate, Comisia de la Veneția trebuie să realizeze o distincție între alegerile prezidențiale și alte tipuri de alegeri, astfel încât să nu fie sugerate standarde similare în situații care nu sunt analoage.
Noi suntem deschiși dialogului și colaborării cu Comisia de la Veneția în vederea clarificării tuturor aspectelor necesare într-o materie atât de importantă pentru democrația constituțională europeană, mai ales în anii care vor urma, astfel cum am făcut-o, în mod consecvent, și în anii precedenți. De altfel, ultima întâlnire pe care am avut-o cu reprezentanții Comisiei de la Veneția a fost cea din martie 2023 chiar cu președinta acestui organism, doamna Claire Bazy Malaurie, cu care am avut discuții constructive și un schimb fructuos de experiențe și bune practici în materie constituțională europeană.
În acest context, permiteți-mi să evoc și momentul întâlnirii mele, în perioada de elaborare și redactare a Constituției României din 1991, cu domnul Antonio La Pergola, primul președinte al Comisiei de la Veneția (1990–2007), care, în calitate de expert al Consiliului Europei, ne-a recomandat și ne-a susținut în introducerea instituției curții constituționale în reglementările Constituției din 1991, spunându-ne că înființarea acestei instituții va constitui „cheia statului de drept care va deschide simpatia Europei pentru România”.
Unul dintre principiile fundamentale ale dreptului internațional este cel al suveranității statului și al respectului datorat acesteia, iar sistemul electoral și organizarea alegerilor reprezintă, prin excelență, un domeniu rezervat statului și o condiție a suveranității acestuia. Constituția stabilește că suveranitatea aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum. Un proces electoral deturnat de la finalitatea sa democratică, prin proliferarea unor dezinformări la scară națională, a condus la împiedicarea statului, a autorităților publice de a organiza alegeri democratice, afectându-se, astfel, însăși capacitatea instituțională a statului. Nu trebuie să privim încălcarea principiului suveranității numai prin prisma afectării directe a autorității statului în privința protecției cetățenilor săi, ci trebuie să avem în vedere și provocările de tip hibrid existente în lume care conduc la un efect echivalent[3] și care reprezintă o amenințare informațională a regimurilor democratice, cu impact negativ asupra drepturilor și libertăților cetățenilor. Conceptele clasice ale dreptului constituțional sunt constante în știința juridică, însă provocările și amenințările la adresa funcționării statului în temeiul acestor concepte sunt într-o continuă dinamică și evoluție, care necesită o permanentă cunoaștere și aprofundare spre a nu neglija riscurile pe care le implică în raport cu suveranitatea statului.
Cu alte cuvinte, dezinformarea nu poate și nu trebuie să slăbească prerogativele autorităților de a exercita puterea publică în domeniul electoral. Dezinformarea, însă, poate influența electoratul în vederea atingerii unui anumit scop în urma votului exprimat de acesta. Vicierea procesului electoral implică intervenția legală a autorităților publice cu competențe în domeniu pentru restabilirea situației de legalitate și constituționalitate.
Curtea, în Hotărârea nr. 32/2024 (paragraful 9), menționează în mod expres și indubitabil caracterul corect al alegerilor ca fiind o expresie indispensabilă a suveranităţii şi un principiu fundamental al statului român, care stă la baza stabilirii rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României și, ca atare, statul are obligaţia pozitivă de a asigura un proces electoral transparent în toate componentele sale pentru a garanta integritatea şi imparţialitatea alegerilor, acestea fiind premisele democraţiei constituţionale şi asigurării existenţei statului de drept. Astfel, și în optica instanței constituționale alegerile incorecte sunt un risc major în ceea ce privește însăși suveranitatea statului, care interesează nu numai statul, ci și societatea. Prin urmare, din perspectiva dreptului internațional, hotărârea CCR este nu numai corectă, ci și legitimă, fiind pronunțată în legătură cu nucleul dur al Constituției, și anume protecția suveranității statului în fața amenințărilor hibride la adresa sa. Ca atare, în aceste coordonate, curțile constituționale trebuie să fie diligente, să își exercite forța stabilizatoare în situații excepționale și să intervină ca ultima ratio în apărarea principiului constituțional al suveranității naționale, principiu care este unul fundamental, de asemenea, și în dreptul internațional, precum și pentru protejarea statului în calitatea sa de subiect de drept internațional. Astfel, în considerarea principului suveranității, sistemul constituțional național trebuie să intre în acțiune în toate componentele sale.
Despre declarațiile vicepreședintelui SUA, J.D. Vance, legate de anularea alegerilor din România
Cred că nu este onest să răstălmăcim prin trunchiere și alte speculații în interes electoral discursul și mesajele unui oficial de rangul vicepreședintelui SUA. Este necesar să avem în vedere acuratețea acestor mesaje și contextul general în care a fost rostit acest discurs politic de tip manifest al înaltului oficial american.
Parafrazez din discursul vicepreședintelui SUA; acesta spune, în esență, că anularea procesului electoral a fost consecința existenței unei societăți democratice slabe și nu spune că, în pronunțarea unei asemenea decizii, Curtea Constituțională a României și-ar fi încălcat competențele sale. Eu percep acest mesaj ca fiind unul transmis pentru întreaga societate europeană, în care se constată că democrația și statul de drept trebuie fortificate pentru apărarea cetățenilor și a valorilor fundamentale împărtășite la nivel internațional. În acest context, corectitudinea și transparența alegerilor sunt valori centrale ale democrației votului, la care trebuie să concure statul, cetățenii alegători, precum și candidații. Atingerea acestor exigențe se poate realiza numai prin promovarea unui dialog real, fără păreri preconcepute sine ira et studio.
Uneori suntem grăbiți să incriminăm și chiar să pedepsim, mai degrabă, decât să decelăm cauzele reale ale „fenomenului” – al alegerilor –, care este o temă foarte importantă pentru întreaga societate în vederea cunoașterii mai bine a lucrurilor în legătură cu evenimentele ce pot determina sau potența rezultatele unor alegeri într-un sens sau altul. Cunoașterea acestor cauze ne dă posibilitatea să conștientizăm la nivelul societății și să prevenim repetarea și „nebăgarea de seamă” a unor manevre și subtilități de manipulare a proceselor electorale. De aceea, cred că dezbaterea acestei probleme nu trebuie cantonată numai la cei care au participat la alegeri, candidați și votanți, ci trebuie să aibă loc la nivelul întregii societăți.
Problema anulării procesului electoral nu este o chestiune în sine a Curții Constituționale, ci a întregii societăți, pentru că ea este un indicator al modului în care funcționează democrația societății. Prin hotărârile sale, Curtea Constituțională a tras un semnal de alarmă în acest sens, prin activarea „codului roșu”, dar nu a rezolvat pe fond problema stării democrației românești, deoarece cunoașterea premiselor pentru producerea acestor efecte trebuie să reprezinte o preocupare și o responsabilitate ale întregii conștiințe sociale, nu numai ale instituțiilor statului. Această atitudine trebuie să prezinte tăria și funcționalitatea unei societăți democratice, care să-și manifeste vigilența atunci când este vorba despre conștiința sa electorală, conștiință care trebuie să fie esențialmente liberă și să se exercite în condiții corecte.
În acest sens se pronunță și oficialitățile internaționale, care ne „avertizează”, pe bună dreptate, că anularea unui proces electoral este cauzată și de faptul că nu avem o democrație și instituții puternice și consolidate care să nu permită intruziuni în sistemul politic și constituțional al țării. În urma acestor constatări pertinente, per a contrario sunt necesare atât o conștientizare la nivelul societății a riscurilor și vulnerabilităților existente, cât și măsuri și decizii eficiente ale instituțiilor specializate pentru apărarea statului de drept și a democrației funcționale, corespunzător exigențelor care rezultă din statutul României de stat membru în cadrul structurilor euroatlantice.
România trebuie să-și facă dovada mai întâi sieși și apoi partenerilor internaționali că este o țară stabilă, că opțiunea sa pentru valorile democrației occidentale este ireversibilă și că, pe această bază, este o țară respectabilă și sigură în spațiul geopolitic și strategic în care se află. În opinia mea strict personală, România este o țară importantă, care contează în toate dimensiunile ei, chiar dacă nu este clasificată ca o mare putere a lumii și, în aceste condiții, nu-și poate permite greșeli și inconsecvențe, care să creeze un recul al democrației. Este necesar ca România să transmită lumii un mesaj serios de unitate, stabilitate și verticalitate în care se poate avea încredere. Cred că această poziție a României, repet, de verticalitate, este însăși esența demnității noastre naționale pe care trebuie să ne-o păstrăm indiferent de frământările și împrejurările mereu schimbătoare ale lumii internaționale. În acest sens, constituționalitatea este doar barometrul care măsoară nivelul democrației unei societăți, iar curțile constituționale, deși au un dublu rol, și anume preventiv și sancționator, nu pot realiza numai ele însele construcția și consolidarea vieții democratice a țării.
Concluzia de referință a discursului domnului vicepreședinte J.D. Vance este ideea de fragilitate evocată în privința democrației pe care Curtea Constituțională tocmai a constatat-o în hotărârile sale. Consider că această stare a democrației se regăsește în însăși fragilitatea structurilor sociale de bază ale societății noastre. Din motive obiectiv-subiective, apariția unor elemente de divizare și dezintegrare socială care tind să destabilizeze organizarea statului constituțional trebuie modelate de instituțiile fundamentale ale statului român.
Dacă ne referim la democrația occidentală, aceasta reprezintă un model de civilizație care are ca fundament învățarea și educația permanentă. Însușirea valorilor democrației și exercițiul acestora presupun cunoaștere, standarde și reguli. Instituțiile sunt organice societății. Atunci când există vulnerabilități în societate, acestea se resimt și în ansamblul instituțiilor statului, care au rolul de a preveni și de a remedia dezechilibrele. Fragilitatea democrației trebuie asumată de întreaga societate pentru a putea discerne împreună cu instituțiile specializate cauzele și pentru a identifica soluțiile. O politică și o democrație sănătoase trebuie să se supună forței dreptului, și nu dreptului forței, numai așa putem vorbi despre întărirea democrației și respectarea statului de drept, despre existența unei democrații robuste, rezistente la orice factori de agresiune interni și externi.
În pofida principialității și clarității discursului vicepreședintelui SUA, unii de pe la noi au sugerat în spațiul public că acest discurs ar putea constitui o concesie, o susținere sau o preferință pentru anumiți candidați din România. Nu cred că este decent să facem astfel de „traduceri” tendențioase ale acestei declarații politice, care să fie interpretată ca un fel de „preavizare” a justiției naționale de către amatorii de chilipiruri și favorabilități.
Consider că anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României a fost o decizie de apărare a statului român și a democrației constituționale, precum și de menținere a realizărilor pe care România le-a obținut prin eforturile tuturor românilor din țară și din diaspora de la câștigarea libertății și democrației din 1989 și până în prezent. Dacă vreți, această hotărâre a fost mai mult decât o decizie de speță, obișnuită, care a avut ca finalitate consolidarea și garantarea aspirațiilor și cuceririlor Revoluției române din decembrie 1989. Știți, România a parcurs un drum anevoios și cu sacrificii ale românilor pentru racordarea la valorile societăților libere și ar fi greșit să ne întoarcem de pe acest drum.
În cadrul competiției electorale, candidații prezintă oferte de programe pentru dezvoltarea democrației și creșterea prestigiului țării. Nu poți face, însă, propuneri care să impună reconsiderarea regimului politic al sistemului constituțional statornicit prin Constituția din 1991, fundamentat pe pluripartidism și parlamentarism, pentru a accede la funcția supremă în stat și nu poți promova o campanie de obstrucționare și de negare a activității instituțiilor statului, întrucât toate acestea sunt în coliziune cu principiul respectării Constituției, a regimului democratic și a legilor acestuia, precum și a statului de drept. În mod firesc, fiecare candidat propune obiective în condițiile și limitele ordinii constituționale. Orice democrație, și cea mai fragilă, de noviciat, se realizează prin separația puterilor în stat, afirmarea pluralismului politic, a multipartidismului, a parlamentarismului și a respectării drepturilor și libertăților fundamentale a tuturor cetățenilor. Toate acestea sunt elementele structurale ale practicării unei minime democrații. În opoziție cu acest sistem sunt regimurile totalitare, care instituie partidul-stat și democrația populară, declarând ritos că în acest tip de regim conducerea aparține poporului pentru interesele poporului. În realitate, însă, istoria a demascat această ideologie a mistificării, care, din cauza falsității sale, a căzut în desuetudine.
Despre considerentele avute în vedere de Curtea Constituțională în privința prelungirii mandatului Președintelui României
Potrivit art. 83 alin. (2) din Constituție, Președintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de către Președintele nou-ales. Astfel, în concepția Constituției, mandatele prezidențiale se exercită succesiv, neexistând întreruperi în consecutivitatea încetării și preluării mandatelor. Vacantarea funcției de Președinte al României presupune existența unui mandat în curs. De aceea, art. 97 alin. (1) din Constituție stabilește că vacanța funcției de Președinte al României intervine în caz de demisie, de demitere, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuțiilor sau de deces. Prin urmare, vacanța funcției intervine în cazul imposibilității obiective a exercitării mandatului de către titularul său. Prin urmare, la momentul 21 decembrie 2024 nu se putea susține existența unui interregn în exercitarea puterii prezidențiale, care să conducă la o discontinuitate în consecuția mandatelor. Așadar, interimatul intervine în privința titularului mandatului prezidențial, neexistând posibilitatea existenței unui mandat prezidențial interimar. Ca atare, deși durata mandatului prezidențial este de 5 ani, acesta se exercită până la depunerea jurământului de către Președintele nou-ales. Este o măsură tranzitorie de natură să asigure continuitatea mandatelor prezidențiale, care se exercită în mod neîntrerupt. Nu se poate imagina o ipoteză fără continuitatea instituției supreme în statul român. Această soluție a asigurat și stabilitatea statului în condițiile anulării procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României.
Am sesizat că după pronunțarea acestor hotărâri au fost lansate unele scenarii „conspiraționiste”, care au culminat cu sloganul de campanie electorală potrivit căruia „justiția se face la ordin”. De fapt, același slogan a fost îndreptat și spre soluțiile pe care le-au pronunțat instanțele judecătorești cu privire la cererile de anulare a hotărârii de anulare a procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României.
În exercitarea mandatului și în scopul păstrării independenței votului pentru luarea deciziilor, în condițiile mandatului care nu poate fi reînnoit, judecătorii constituționali respectă două obligații majore: prima este obligația de ingratitudine față de autoritățile care i-au desemnat și a doua este obligația de loialitate față de Constituție asumată prin jurământul de credință cu privire la respectarea ei. CCR nu este în subordinea sau sub influența partidelor politice ori a altor autorități publice și nu poate permite desfășurarea activității sale și luarea deciziilor în condiții de presiune din partea acestor instituții sau a altor vectori de presiune și influență din societate. Curtea a luat deciziile sale în condiții de deplină independență jurisdicțională.
Speculațiile s-au mai vehiculat ori de câte ori unele dintre deciziile Curții nu au convenit unor autorități ori persoane. În acest sens, aș evoca Decizia nr. 358/2018 cu privire la conflictul juridic de natură constituțională generat de refuzul Președintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Decizia nr. 26/2019 cu privire la conflictul juridic de natură constituțională generat de încheierea unor protocoale de colaborare între Ministerul Public și serviciile de securitate ale statului, cauză în care am fost judecător-raportor, sau alte decizii prin care Curtea a constatat ca fiind neconstituționale un număr considerabil de legi adoptate de Parlament sau ordonanțe ale Guvernului.
În urma pronunțării acestor decizii au existat, probabil, insatisfacții ale autorităților implicate, însă soluțiile Curții au fost respectate, aspect care este un imperativ al statului de drept. Curtea Constituțională a fost echidistantă și imparțială în soluționarea cauzelor deduse competențelor ei. Și atunci am suportat în mass-media reacții negative, violență de limbaj și chiar atacuri la persoană, fiind discreditat modul în care au votat judecătorii Curții aceste soluții. Observăm aceste percepții diferite și reacții contradictorii la adresa unor decizii ale Curții ori de câte ori acestea sunt inconvenabile destinatarilor lor.
Curtea înțelege, astfel, să respingă orice atacuri imunde sau încercări de intimidare de la oricine ar proveni acestea. Ori de câte ori există asemenea intenții sau acțiuni de ingerințe în activitatea Curții, le vom denunța public.
În cazul în care o autoritate jurisdicțională pronunță o hotărâre care nu corespunde așteptărilor/scopurilor/dorințelor unei persoane sau ale alteia, există o reacție firească de nemulțumire. În cadrul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale această reacție a fost exacerbată și în rândul adepților candidaților. Contestarea soluției pronunțate s-a transformat într-un veritabil curent de opinie însoțit de critici și de proteste îndreptate împotriva Curții Constituționale și a instanțelor judecătorești care au soluționat cereri promovate de unii candidați. Mai mult decât atât, prin încercarea de a obține capital electoral, unii candidați au demarat o acțiune concertată de discreditare a instituțiilor și a judecătorilor din cadrul acestora. Este de la sine înțeles că orice hotărâre a instanțelor jurisdicționale poate forma obiectul unor evaluări în spirit critic și de raționalitate – nici Curtea Constituțională nu revendică o infailibilitate a propriilor decizii –, însă atitudinea unor candidați de sfidare a autorităților care au pronunțat aceste hotărâri și de incitare a publicului împotriva acestora creează un fenomen de risc la adresa stabilității instituțiilor statului român și de fragilizare a democrației, iar consecințele acestuia pot genera implicații negative cu privire la statutul României în structurile euroatlantice.
Electoratul se așteaptă ca instituțiile statului să garanteze un proces electoral corect și transparent, iar candidaților li se cere să prezinte soluții și programe consistente și viabile și să aibă pregătirea și maturitatea să conducă o țară, fapt care presupune o responsabilitate uriașă. În lipsa ofertelor și obiectivelor reale privind dezvoltarea și modernizarea României, scandalurile de campanie sunt doar substitute ale adevăratelor obiective ale unei campanii electorale având în vedere situația țării și problematica sa geopolitică.
Este o stratagemă insidioasă de campanie prin care instituțiile statului sunt identificate ca ținte, iar promovarea de programe pentru interesele electoratului este împinsă într-un plan marginal.
Nu cred că partidele în ansamblul lor au fost cele care au contestat cele două hotărâri, ci unii reprezentanți, unele aripi, grupuri de interese sau de influență din cadrul acestora. Cu tot respectul cuvenit, acești exponenți nu au înțeles exigențele statului de drept, ale democrației constituționale și ale respectării Constituției. Au urmărit mai degrabă cu obstinație mizele electorale și interesele lor restrânse. Respectarea Constituției, a statului de drept și a democrației constituționale nu este facultativă și nu trebuie confundată cu interesele conjuncturale de partid. Cei care au ricanat cu privire la hotărârile CCR ar trebui să adopte o atitudine în coordonatele democrației constituționale și să realizeze că soluțiile Curții au fost pronunțate în deplină legitimitate constituțională.
Fidelitatea față de voința poporului și față de țară este sacră. Cu toții respectăm acest principiu al legitimității reprezentării poporului în Parlament. Mandatul reprezentativ al celor aleși trebuie exercitat, însă, cu bună-credință, în scopul realizării intereselor fundamentale ale întregii comunității de cetățeni, nu numai ale acelei părți care i-au votat sau a partidelor politice pe care îl reprezintă, cu ignorarea interesului național. Aceasta este rigoarea și spiritul Constituției și a statului de drept, pe care nu le putem negocia sau tranzacționa după variațiile scopurilor de partid. Potrivit unui fruntaș al PNȚCD, Corneliu Coposu, principiile și valorile statului de drept nu pot fi negociate, ele trebuie aplicate.
În accepțiunea constituțională, nici grupurile politice, nici alte grupuri care promovează diverse interese în societate nu se pot identifica în integralitate cu voința generală și cu etosul unui popor, dar nici cu identitatea națională, cu specificul național, cu ființa organică a unui popor. Aceasta deoarece un popor reprezintă componenta vie a unei națiuni care, pe de o parte, s-a format în istorie și cuprinde atât generațiile trecute, cât și generațiile viitoare, iar, pe de altă parte, exprimă o comunitate culturală, etnică, istorică și politică ce nu poate fi „confiscată” de niciun grup și de nicio persoană care nu pot exercita suveranitatea în nume propriu [art. 2 alin. (2) din Constituție]. Cred că generațiile actuale nu pot fi antitetice cu aspirațiile fundamentale ale generațiilor precedente ale căror realizări reunite formează identitatea noastră națională și prefigurează orizontul spre care trebuie să ne îndreptăm. Nu este vorba numai despre o responsabilitate a momentului, ci despre una față de toate generațiile de până la noi și cele de după noi. Este vorba chiar despre responsabilitatea națiunii române, despre viitorul ei și despre dăinuirea ei în istorie. Față de aceste comandamente ale istoriei naționale nu putem adopta o conduită abdicativă sau de vendetă în urmărirea unor scopuri egoiste de grup. Partidocratia trebuie să slujească imperativele istorice ale națiunii române și proiecțiile de viitor ale acesteia, și nu să și le subordoneze pentru scopurile lor partizane.
În opinia mea, invocarea interesului poporului pentru a justifica un interes personal/de grup este o atitudine abuzivă și ipocrită, dacă nu chiar o impietate. Ideea de popor, unicul titular al suveranității naționale, impune în mod corelativ ideea unui profund respect și a unei venerații și nu poate fi amalgamată cu interesele vremelnice ale unor grupuri/persoane, indiferent de ideologiile de la care se revendică.
Statul are ca fundament unitatea poporului român și solidaritatea cetățenilor săi. Statului, deci, îi incumbă obligația rezolvării intereselor generale ale societății și asigurarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Pentru realizarea acestui obiectiv trebuie să existe un echilibru între funcțiile și obligațiile statului și drepturile și libertățile cetățenilor care formează pactul social. În împrejurările în care această relație acumulează contradicții și dezechilibre apar riscurile atomizării intereselor, ale unor fracturi și dezintegrări politice care pot conduce la urgența luării unor măsuri legislative și guvernamentale pentru a regla incongruențele apărute în dinamica acestei relații. Pentru ca o societate să poată funcționa, ea trebuie să dezvolte atât relații de competiție, cât și relații de cooperare. Metodele necesare pentru rezolvarea acestei situații, inerente fiecărei societăți, se realizează într-un cadru democratic, în forumul Parlamentului, unde există partide politice care în cadrul multipartidismului reunesc curentele de idei din societatea românească și astfel pot avea loc dezbateri, adoptarea de legi sau de alte măsuri. De asemenea, trebuie să existe un control parlamentar deplin și eficace asupra executivului care trebuie să pună în aplicare legile adoptate de Parlament.
Pentru a păstra spiritul Constituției, nu putem lăsa să pătrundă aceste „isme” în deciziile instituțiilor statului, care au sarcina de a proteja atât minoritatea, cât și majoritatea, deoarece este îndeobște cunoscut că o societate democratică nu își poate atinge finalitățile în acești parametri. Cu toții știm că nu putem confunda forța cu exercitarea puterii care se înfăptuiește în anumite condiții și limite legale.
Protestele sunt forme democratice de manifestare. Dar unele procedee propagandistice sunt forme fără fond și urmăresc persuadarea electoratului prin inducerea unor reprezentări false ale realității, convenabile autorilor lor, dar în detrimentul intereselor celorlalte părți ale societății. Aceste demersuri de a ne opune pe unii celorlalți pentru, chipurile, salvarea tuturor reprezintă o metodă specifică ideologiilor totalitariste, inacceptabile, pentru că aceste manevre de captatio benevolentiae a electoratului aplică bine-cunoscuta stratagemă divide et impera. Toate acestea sunt contrare pragmaticii și obiectivelor firești ale oricărei campanii electorale în care candidații trebuie să reconcilieze și să unească oamenii în jurul unor idei, soluții și programe care să îmbunătățească dezvoltarea țării și condițiile de viață ale cetățenilor. Atunci când sunt accentuate, scopurile partizane au condus la ură și dezbinare.
Consider că ar fi mai aproape de felul de a fi al poporului român și de valorile sale profund creștine acțiunile de reconciliere decât cele ale violenței, limbajului urii și revanșei, răspândirii de știri false, propagării scenariilor sumbre încărcate cu metaforita pericolelor iminente pentru populație privind foamea și războiul. „A distinge de partea cui este adevărul și binele, cine greșește și unde, nu este totuna cu a exalta ura și violența”.
Pe de o parte, „dezinformarea se realizează, de regulă, în cadrul general al informării”, iar, pe de altă parte, sunt utilizate vechile metode și tehnici ale propagandei de masă care își propun influențarea subliminală a alegătorilor cu informații lipsite de un suport real, care au doar un caracter pur declarativ. Într-o accepțiune, de exemplu, se consideră că „cea mai eficace minciună e cea amestecată cu adevărul. O minciună 100% e ușor depistabilă și nu convinge pe nimeni. Însă o minciună 50% e infinit mai credibilă ascunsă viclean în spatele celorlalte 50% de adevăr”. Acesta este mecanismul oricărei propagande: o minciună repetată persistent poate fi receptată în subliminalul colectiv ca un adevăr, chiar dacă, în fond, este un fals! Există și expresia bine-cunoscută „calomniază, calomniază, pentru că tot rămâne ceva”; la fel se întâmplă cu întreaga dezinformare și manipulare. Cu exagerările și înflăcărările ei inerente, orice propagandă a avut un efect superficial fascinant, dar fals în profunzimea sa.
Sigur că a fost o exagerare pe un fond emoțional din partea celor nemulțumiți de hotărârea Curții. În realitate, CCR a pronunțat hotărârea în temeiul și în limitele prevederilor Constituției și în deplină legitimitate instituțională. Curtea nu a făcut altceva decât să aplice reglementările Constituției raportat la împrejurările excepționale intervenite în desfășurarea alegerilor prezidențiale. Nimic mai mult.
Paradoxal, după validarea primului tur, am primit mesaje prin care eram acuzați pentru o așa-zisă „lovitură de stat”, iar, ulterior, după anularea procesului electoral, am primit mesaje de acuzare, de asemenea, pentru o așa-zisă „lovitură de stat”. Este bine să rămânem calmi și echilibrați în fața acestor atacuri disproporționate, deoarece fiecare judecă și se exprimă după propria subiectivitate individuală, după interesele și reprezentările sale.
Statele din lumea civilizată a Europei și SUA ar trebui să conștientizeze existența unor asemenea ieșiri, tocmai pentru a fi repudiate, și să apere valorile democratice și justiția constituțională. Voturile oamenilor din orice țară nu pot fi însușite prin manipulări care încalcă legea, promisiuni înșelătoare și amenințări stupefiante de răzbunare față de instituțiile statului și față de toți cei care nu îi dau dreptate și nu se „aliniază” dorințelor cuiva. Asemenea manifestări, de „virilitate electorală”, profund antidemocratice și periculoase, mâine vor fi îndreptate împotriva oricărui cetățean care va avea curajul să i se opună și să nu devină „obligatoriu” un adept al său. Toți vor fi pedepsiți pentru nesupunere și deviaționism de la pretențiile unui candidat?! Aici nu este vorba despre persoane, așa cum s-ar înțelege la prima vedere, ci despre opoziția tranșantă dintre ideologia democratică și tendințele de tip totalitarist, care lansează ultimatumuri.
Despre diferitele amenințări, acuzații și alte incriminări la adresa judecătorilor Curții Constituționale.
Virulența acestor acuzații a fost un fapt neobișnuit. Sunt sigur că instituțiile publice competente monitorizează aceste atacuri care depășesc sfera normală a unor critici privind hotărârile Curții.
Am resimțit această presiune, însă suntem obișnuiți cu astfel de tensiuni, pe care le-am trăit și cu prilejul pronunțării altor decizii. Chiar dacă judecătorii, prin natura activității lor, au o anduranță mai mare, totuși, nu este admisibil să se treacă de o anumită intensitate a acestor acțiuni. Vă asigur că judecătorii Curții Constituționale își exercită competențele în parametrii stabiliți de Constituție și de lege.
Totodată, dezavuăm acțiunile concertate de atac și pătrundere în instituții, manifestările agresive și vindicative cu încălcarea flagrantă a legii, a prezenței unor lideri de partide care au și pretenția să candideze prin metodele intimidării, agresivității și ale obstrucționării desfășurării activității instituțiilor și care vor să obțină soluții de la instituții prin folosirea limbajului violenței și a forței. Este un fenomen extrem de periculos pe care societatea trebuie să-l conștientizeze și să-l respingă pentru a nu se generaliza la nivelul societății, întrucât România nu trebuie să devină un „teatru al războiului tuturor împotriva tuturor cetățenilor ei”, iar puterea să nu poată fi obținută la vot de persoane care și-o doresc pentru sine cu orice preț și prin orice mijloace. Această stare de fapt și metodele folosite pot transforma societatea într-o anarhie contrară ordinii constituționale. De exemplu, în acest context, doamna europarlamentar Diana Iovanovici Șoșoacă a pătruns în mod repetat, fără drept, în spațiile de lucru ale Curții Constituționale, a declanșat scandal și tulburări inadmisibile ale activității instituției, invocând imunitatea sa „universală” în fața oricărei instituții/persoane/situații, care, în concepția dânsei, îi permite să săvârșească orice abuz și încălcări ale legilor. „Înarmată” cu un desant de parlamentari voioși ai partidului SOS – dotați cu telefoane de ultimă generație și complici ai acțiunilor principale ale șefei lor de partid –, doamna europarlamentar D. Iovanovici Șoșoacă a proferat insulte/imputații/amenințări, a recurs la acroșări și la săvârșirea unor veritabile infracțiuni împotriva judecătorilor și personalului Curții Constituționale, considerându-se mai presus de legile țării. Se ajunge, astfel, la ideea absurdă de a încălca legea în numele legii pe care o invocă abundent. Nu cred că cetățenii noștri pot accepta asemenea comportamente care se vor răsfrânge asupra fiecăruia dintre ei în situația în care votul lor ar susține asemenea persoane în funcții publice. Am constatat că cetățenii întotdeauna au fost mai chibzuiți decât cei care și-au dorit să îi conducă.
Toate acestea sunt acțiuni de incitare la nerespectarea Constituției, a legilor și la destabilizarea instituțiilor statului democrat, apropo de concluziile veridice ale vicepreședintelui SUA, care se referea la fragilitatea democrației românești concretizată, după cum observăm, în chiar demersurile unor lideri ai unor partide care se revendică a fi „democratice”. De fapt, asistăm la o simulare a democrației prin pretinse mijloace și proceduri ale democrației. În sine, acest lucru este un risc de fragilizare a democrației românești, care are ca scop preluarea puterii în stat prin invocarea dreptății poporului pentru care ei, chipurile, s-ar sacrifica, dar care, în realitate, duce la demantelarea societății românești prin aceste „trucuri electorale” lesne de înțeles pentru toată lumea.
Cu toții, instituții, candidați și alegători, trebuie să reflectăm la ce s-ar putea ajunge dacă aceste persoane care sunt dominate de un radicalism extrem ar dispune de puterea politică în stat… În realitate, observăm că asemenea conduite deliberate conduc la pervertirea în pure sloganuri sterile a valorilor dreptății, patriotismului și mândriei de a fi român, concepte generoase și care țin de sensibilitatea profundă și lăuntrică a poporului român. Aceste acțiuni demagogice și populiste demonstrează lipsa de soluții reale la problemele oamenilor și ale societății.
Dacă m-ați fi întrebat acum 20 de ani despre schimbarea lumii în care trăiam, aș fi fost tentat să vă spun „mentalități vechi în haine noi” sau „alte măști, aceeași scenă”. Astăzi, însă, dacă mă întrebați despre schimbarea lumii la nivel planetar, în mod inevitabil, trebuie să mă refer la complexitate și la procesul de confruntare, acomodare și coabitare a omului cu imparabila inteligență artificială, proces ale cărui evoluție și viitor nu le pot eu, ca ființă repede-trecătoare, anticipa viitorul. Aventura viitorului în universul inteligenței artificiale aparține generațiilor care vor veni după noi. Este cert, însă, că inteligența artificială revoluționează lumea.”
