Rusia acceptă aderarea Ucrainei la UE. Ce spune despre intrarea în NATO

Kremlinul a admis că Ucraina are dreptul suveran de a adera la Uniunea Europeană, însă a subliniat că acest drept nu se extinde asupra alianțelor militare. Declarația a fost făcută marți de purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, ca răspuns la o întrebare legată de negocierile pentru integrarea Ucrainei în UE.

În iunie 2024, Kievul și Bruxelles-ul au deschis oficial negocierile pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, un obiectiv strategic promovat cu tărie de președintele Volodimir Zelenski. Peskov a precizat că, în ceea ce privește integrarea economică, „nimeni nu poate dicta nimic altei țări și nici noi nu intenționăm să facem asta”, subliniind, totodată, că acest proces este unul de natură economică, și nu militară.

Această declarație are loc în contextul în care Statele Unite și Rusia continuă discuțiile bilaterale referitoare la viitorul Ucrainei, fără a include reprezentanți ai Kievului la masa negocierilor.

Deși recunoaște suveranitatea Ucrainei în a-și alege „parteneriatele economice”, Kremlinul continuă să-și mențină opoziția față de o posibilă aderare a Ucrainei la NATO, considerând acest scenariu o amenințare directă la adresa securității naționale a Rusiei. „Desigur, poziția noastră asupra problemelor legate de securitate, apărare și alianțe militare este complet diferită. Avem o abordare distinctă, iar toată lumea o cunoaște”, a adăugat Peskov.

În același timp, președintele ucrainean Volodimir Zelenski continuă să își susțină ferm obiectivul de integrare europeană, subliniind că: „Ucraina face deja parte din Europa și va fi parte a unei Uniuni Europene egale,”. Zelenski a făcut aceste declarații în cadrul unei întâlniri cu vicepreședintele american JD Vance, weekendul trecut.

Facebook

Comentarii