Kremlin: Lavrov și Rubio încep discuțiile, mâine, la Riad

Kremlinul a anunțat, astăzi, că mâine, va avea loc o întâlnire între reprezentanții Rusiei și Statelor Unite în capitala Arabiei Saudite, Riad, la care se va discuta despre restabilirea relațiilor bilaterale, pregătirile pentru un summit între președinții ambelor țări și viitoarele negocieri de pace cu Ucraina, informează Reuters și EFE, preluate de Agerpres.

Din ordinul președintelui rus Vladimir Putin, Rusia va fi reprezentată de ministrul de externe, Serghei Lavrov, și de consilierul pe probleme de politică externă al Kremlinului, Iuri Ușakov, a explicat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, în conferința de presă telefonică zilnică. Lavrov și Ușakov vor zbura spre Riad luni, a adăugat Peskov.

Purtătorul de cuvânt al președinției ruse a refuzat să comenteze atunci când a fost întrebat dacă Putin și omologul său american Donald Trump se vor întâlni față în față în Arabia Saudită mai târziu în această lună.

De asemenea, din partea președinției Trump, la consultările de la Riad vor participa șeful diplomației americane, Marco Rubio, trimisul lui Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff și consilierul pentru securitate națională, Mike Waltz.

Facebook

Comentarii