Trump afirmă că se va întâlni cu Putin „foarte curând”

Președintele american Donald Trump a dat asigurări duminica aceasta că întrevederea sa cu omologul rus Vladimir Putin ar putea avea loc ‘foarte curând’ și că președintele rus vrea ca luptele ‘să înceteze’ în Ucraina, informează AFP și Agerpres.

Întrebat de un jurnalist cu privire la calendarul unei întrevederi cu președintele rus, anunțată să aibă loc în Arabia Saudită, Trump a răspuns: ‘Nicio dată nu a fost fixată, însă aceasta ar putea avea loc foarte curând’.

Aceste declarații ale președintelui SUA au intervenit înaintea unor negocieri, tot în Arabia Saudită, dintre o delegație condusă de secretarul său de stat Marco Rubio, în prezent în turneu diplomatic în Orientul Mijlociu, și negociatori ruși.

Prezența unor reprezentanți ucraineni la această reuniune rămâne incertă, șeful diplomației americane afirmând de asemenea că nu cunoaște în detalii echipa de negociatori trimisă de Moscova. ‘Nimic nu a fost încă finalizat’, a declarat, cu privire la negocierile asupra Ucrainei, Marco Rubio.

Secretarul de stat a adăugat, în acest interviu pentru canalul CBS, că aceste negocieri vor fi ocazia de a începe ‘o conversație mai amplă care ar implica Ucraina și problema încheierii războiului’. „Cred că el vrea să înceteze lupta”, a afirmat la rândul său Donald Trump, cu privire de Putin, la aproape trei ani de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina.

Președintele american a dezvăluit de asemenea că Steve Witkoff, unul dintre principalii săi consilieri pe probleme internaționale – așteptat în Arabia Saudită pentru aceste negocieri – s-a întâlnit cu Vladimir Putin timp de ‘circa trei ore’, fără a preciza data.

Facebook

Comentarii