Trump strânge Ucraina cu uşa: „Vreau să recuperez banii”

Donald Trump a reiterat, ieri, la Fox News, că dorește acces pentru SUA la pământurile rare ucrainene, în schimbul ajutorului american pentru Kiev în fața Rusiei, informează AFP și Agerpres.

„Vreau să recuperez” acești bani, a subliniat Trump, precizând că a cerut Kievului echivalentul a 500 de miliarde de dolari în pământuri rare, metale utilizate în special în electronică.

El a spus că rușii și ucrainenii ar putea ajunge sau nu la un acord, la fel ca și cum Ucraina ar putea fi „rusă într-o zi”, o ipoteză pe care Trump o invocă pentru a lăsa deschisă calea negocierilor între Kiev și Moscova.

În timp ce contactele la nivel înalt între Washington și Kiev se vor intensifica în zilele ce urmează, președintele american a explicat că Washingtonul ar trebui să „securizeze” banii alocați Ucrainei, în lipsa unei certitudini privind deznodământul conflictului.

La rândul său, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a asigurat săptămâna trecută că țara sa este gata să primească ‘investiții ale unor companii americane’ în pământurile sale rare, subliniind totodată că ‘o parte din resursele noastre minerale’ se află în zona ocupată. Rusia controlează circa 20% din teritoriul ucrainean.

Zelenski a declarat luni că organizarea unei întrevederi cu Donald Trump este în curs, dar că o dată nu a fost deocamdată fixată.

Facebook

Comentarii