Guvernul României finalizează procedurile pentru adoptarea bugetului pe anul 2025, un document care pune accent pe investiții, reducerea deficitului și sprijinirea categoriilor vulnerabile. Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat, vineri, că proiectul prevede alocări record de 150 de miliarde de lei pentru investiții și o reducere a deficitului la 7%, menținând în același timp stabilitatea financiară a țării.
„Investiții, echilibru și cumpătare – proiectul bugetului pentru 2025 a fost publicat. Cu alocări record și măsuri care sprijină dezvoltarea economiei și comunităților locale, România are un buget care asigură plata salariilor și pensiilor și ajută pe cei vulnerabili”, a declarat ministrul Finanțelor, într-un mesaj publicat pe Facebook.
Acesta a subliniat că bugetul este construit pe trei piloni esențiali:
- Un stat mai suplu, care își reduce cheltuielile, dar fără să afecteze pensiile și salariile. Potrivit oficialului, salariul mediu net va crește peste nivelul inflației, iar persoanele cu venituri mici vor beneficia de sprijin financiar suplimentar.
- Investiții fără precedent, care vor reprezenta 7,8% din PIB. Fondurile de 150 de miliarde de lei vor fi direcționate către autostrăzi, spitale, dezvoltare locală și sprijinirea IMM-urilor.
- Fondul Național de Solidaritate, un mecanism prin care resursele vor fi distribuite către administrațiile locale în funcție de datele recensământului, astfel încât finanțarea să reflecte mai bine nevoile reale ale comunităților.
Executivul face, vineri, ultimii pași procedurali pentru aprobarea bugetului, iar documentul urmează să fie adoptat sâmbătă, în cadrul unei ședințe de Guvern.










