Președintele american Donald Trump a reiterat, ieri, că va impune taxe vamale de 100% blocului BRICS, precum și taxe vamale de 25% pentru produsele canadiene și mexicane, începând de sâmbătă, relatează AFP, Reuters și dpa, preluate de Agerpres.
”Nu există niciun risc ca BRICS să înlocuiască dolarul american în comerțul internațional sau oriunde în altă parte și orice țară care ar trebui să zică ‘Bună ziua’ taxelor vamale și ‘La revedere’ Americii”, a afirmat Trump.
Grupul BRICS cuprinde zece țări, între care țările fondatoare Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, de la numele cărora provine și acronimul. În 2024, Iranul, Etiopia, Egiptul și Emiratele Arabe Unite s-au alăturat BRICS, în timp ce Indonezia a intrat în grup în ianuarie. Blocul dorește reducerea dominației occidentale.
În domeniul financiar, grupul a lansat chiar discuția privind o renunțare la dolar, care servește de monedă de referință pentru schimburile mondiale. Președintele rus Vladimir Putin a criticat în mod repetat dominația monedei americane și și-a anunțat intenția de a stabili un sistem independent de plăți în cadrul alianței. Adoptând o monedă care nu este occidentală, Moscova speră să fie mai puțin afectată de sancțiunile impuse Rusiei din cauza invadării Ucrainei.
Statele membre discută și despre crearea propriei lor monede comune, chiar dacă, cu prilejul summitului BRICS din Rusia de la sfârșitul lui octombrie, Vladimir Putin a apreciat că nu s-a luat o decizie finală în acest sens. Abia revenit la Casa Albă, Donald Trump a anunțat că vrea să impună de la 1 februarie taxe vamale de 25% pentru produsele care provin din Canada și Mexic, două țări teoretic protejate de acordul de liber-schimb pe care l-a semnat în primul său mandat.










