Ministerul Finanţelor a publicat, ieri seară, proiectul de buget pe 2025, care ar urma să intre, astăzi sau sâmbătă, în analiza Guvernului. Potrivit proiectului, autoritățile mizează pe o creștere de venituri de 50 de miliarde de lei față de 2024, sumă care permite încadrarea în deficitul de 7% din PIB (aproximativ 142 miliarde de lei), a anunțat ministrul Finanțelor, Tanczos Barna.
„În buget, avem o creștere de venituri față de 2024 de 50 de miliarde de lei și este exact suma de care avem nevoie pentru a acoperi cheltuielile care sunt planificate și pentru a ne încadra în 7% deficit. Față de această sumă, dacă nu creștem cheltuielile, nu avem nevoie de nicio taxă nouă, nicio majorare”, a explicat Tanczos Barna.
Veniturile suplimentare vin din eliminarea facilităților din agricultură, construcții și IT, coborârea plafonului la microîntreprinderi și din creșterea eficienței ANAF, a precizat ministrul.
Sunt mai multe ministere care, spre deosebire de anul trecut, vor avea alocate bugete mai mari. Dintre acestea, cea mai mare suplimentare va fi la Ministerul Energiei – de la 6 miliarde de lei în 2024 la 15 miliarde anul acestea, ceea ce înseamnă o creștere de 153%.
Potrivit proiectului, au loc creșteri importante de buget la Ministerul Mediului – cu 55%, Sănătate – 35%, Transporturi – 20% și Fonduri Europene – 38%.
De asemenea, la Apărare bugetul crește la aproape 43 de miliarde în acest an, față de 38 miliarde de lei, în 2024. În procente, bugetul Apărării majorează, astfel, în acest an la 2,23% din PIB – de la 2,18% din PIB anul trecut – cu posibilitatea să mai crească până la 2,5%, cât este recomandarea NATO către țările aliate.
Sunt însă și ministere la care bugetul a scăzut. La Ministerul Dezvoltare, scăderea este de 12%, la Agricultură de 5,7%, la Cultură de 6%. Totodată, la Senat, Camera Deputaților și Administrația Prezidențială bugetele vor fi diminuate, în raport cu cele de anul trecut.










