Președintelui Klaus Iohannis nu i se va repartiza, la finalul mandatului, vila de protocol din bulevardul Aviatorilor, clădire în care statul susține că a investit 3 milioane de euro pentru lucrări de renovare, potrivit unor surse guvernamentale pentru G4Media.
Conform surselor citate, în schimb, șefului statului îi va fi atribuită, așa cum prevede legea, o altă locuință de protocol, iar unul dintre aceste imobile ar putea fi Vila Lac 2.
O investigație a publicației Recorder, din februarie 2024, a detaliat că vila din Bulevardul Aviatorilor nr. 86, care a fost sediu al PNL, situată în zona centrală a Capitalei, era pregătită pentru a fi oferită președintelului Klaus Iohannis, după finalizarea mandatului prezidențial. La 8 luni de la ancheta Recorder despre „Palatul Împăratului”, premierul Marcel Ciolacu a desecretizat costurile de renovare.
Potrivit Secretariatului General al Guvernului, clădirea aparține RA-APPS și lucrările de renovare și amenajare se ridică la costuri de 3 milioane de euro.
Ulterior, guvernul a desecretizat și o hotărâre a guvernului Ciucă, în care se precizează că imobilul și terenul aferent de 1,110 mp vor „avea destinația de reşedinţă oficială pentru persoanele care au avut calitatea de şef al statului român”.










