Hurezeanu a cerut accelerarea sprijinului militar pentru Ucraina

Ministrul afacerilor externe, Emil Hurezeanu, a participat, ieri, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE – Consiliul Afaceri Externe (CAE), care a avut loc la Bruxelles şi a avut pe agendă agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, situaţia din Orientul Mijlociu şi relaţiile UE-SUA.

În cadrul discuţiilor, ministrul român a reiterat susţinerea pentru suveranitatea, integritatea şi independenţa Ucrainei şi a subliniat importanţa continuării sprijinului multidimensional al UE.

„A accentuat nevoia accelerării ritmului de acordare a sprijinului militar pentru Ucraina, inclusiv deblocarea sprijinului prin Instrumentul European pentru Pace/EPF şi adaptarea mandatului Misiunii UE de Asistenţă Militară/EUMAM la cerinţele din teren.  A reafirmat sprijinul României pentru o pace justă şi durabilă în Ucraina şi a subliniat că orice discuţie despre pace trebuie să implice atât Kievul, cât şi vecinii acestuia care participă la eforturile de sprijinire a Ucrainei”, informează MAE.

Ministrul Emil Hurezeanu a transmis, de asemenea, susținerea României pentru pregătirea celui de-al 16-lea pachet de măsuri restrictive impuse Rusiei.

De asemenea, a reiterat sprijinul României pentru parcursul european al Ucrainei şi R. Moldova.

Referitor la situaţia din Orientul Mijlociu, ministrul Emil Hurezeanu a salutat acordul de încetare a focului şi de eliberare a unui număr de  ostatici, încheiat între Israel şi Hamas.

Referitor la relaţia UE-SUA, a fost subliniată importanţa menţinerii unei relaţii transatlantice robuste, esenţială în actualul context geopolitic.

„UE trebuie să aibă o abordare coordonată în dialogul cu noua administraţie de la Washington, inclusiv din perspectiva asigurării unui sprijin transatlantic solid pentru Ucraina şi pentru creşterea rezilienţei Republicii Moldova”, a transmis ministrul Emil Hurezeanu.

Facebook

Comentarii