Întreg ”țărănismul” acesta explicit și apăsat, îngroșat și exaltat care a cuprins spațiul public (real & virtual) nu arată semne de sănătate (comporta)mentală și sufletească tocmai bună – scrie jurnalistul Răzvan Bucuroiu, director fondator al Editurii „Lumea Credinței”, într-o postare pe care o redăm integral:
„Pături mițoase, bundițe cu tricolor, prapuri și blănuri de oaie, bote și ciubote, zurgălăi și toace, cruci și icoane – recuzita asta scoasă parcă de la bâlciul comunal nu este un imn de laudă ridicat culturii tradiționale țărănești.
Este mai mult o maimuțăreală de orășeni frustrați, de nostalgici după o lume care, cu adevărat, a sucombat. Și nu de la ”Ursula” încoace, ci de la regimul comunist care l-a despuiat pe țăranul român de avere și bătătură, de credință și tradiții, de cântecul și de straiele lui. În loc de ogradă a primit două camere confort III la bloc, în loc de muzici țărănești a primit folclor prin ”Cântarea României”, în loc de straie a primit tergal și nailon de la Apaca, în loc de credință a primit spălarea pe creier prin propaganda desănțată a aparatului de partid (unic).
Această categorie fiind declarată în moarte clinică, noi ce mai ”reînviem” acum, chipurile?
Și să nu uităm: tot țăranul de secol 19 și 20 a avut o singură și fierbinte dorință: aceea de a-și vedea copii ajunși domni, la oraș. Vindeau vite, curele de pământ, se împrumutau la bancă pentru a-și ține odrasla în școală. Era o viață de care voiau să scape, cu orice preț, măcar urmașii lor. Bieții oameni… Ar fi dat orice pentru asta.
Și saltul a avut loc: câteva generații de intelectuali români (proveniți din sate) care au ridicat o Românie de care ne mândrim, singura Românie reală la care ne raportăm cu emoție și cu respect.
Deși azi e ziua lui Eminescu (care fiind dintr-un sat din Botoșani a studiat trei ani filozofia la Viena), fac totuși recurs la versurile lui Arghezi pentru a ilustra cele spuse mai sus, no offence:
”Ca să schimbăm, acum, întâia oară
Sapa-n condei și brazda-n călimară
Bătrânii au adunat, printre plavani,
Sudoarea muncii sutelor de ani” – scrie pe Facebook Răzvan Bucuroiu.
