Bolojan: PNL va vota reforma administrativ-teritorială anunțată de PSD

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, ieri seară, la Digi 24, că formațiunea pe care o conduce va vota „orice proiect care înseamnă o eficiență mai mare în administrația publică locală”, referindu-se la proiectul privind reforma administrativă anunțat de PSD.

„Partidul Național Liberal va susține orice proiect care înseamnă o eficiență mai mare în administrația publică locală și acolo este loc de mai bine, pentru că am fost 20 de ani în această administrație, care va însemna descentralizarea, mutarea deciziei mai aproape de cetățeni, care va însemna mutarea responsabilităților către structurile din regiuni sau din județe. Și eu cred că aceste lucruri nu sunt foarte ușor de făcut, pentru că le-am mai promis de multe ori”, a spus Ilie Bolojan.

El a explicat că este mai puțin important din patrea cui vine această propunere de reformă, lucrul principal fiind ca era să se realizeze. Liderul PNL a explicat că este nevoie de „o masă critică parlamentară” pentru efectuarea acestei reforme, iar PNL va susține orice măsură în acest sens.

„Orice soluții vor fi adoptate, va fi nevoie de o masă critică parlamentară pentru la pune la punct și PNL va susține orice măsură de acest tip”, a declarat liderul liberal. PSD a decis în ședința de luni a conducerii partidului „înfiinţarea unui grup de lucru al PSD, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României, o promisiune pe care clasa politică a făcut-o de foarte mult timp şi pe care nu am îndeplinit-o încă”.

Facebook

Comentarii