Locuitorii din Transnistria, regiune separatistă din estul Republicii Moldova, resimt din plin oprirea livrărilor de gaze rusești: au rămas fără încălzire, fără apă caldă, iar curentul le este întrerupt, relatează France Presse, preluată de Agerpres.
Pentru a face față situației, autoritățile încurajează populația să strângă lemne uscate pentru a-și încălzi sobele, iar industriile, în prezent oprite, ar putea fi repornite noaptea pentru o distribuire mai uniformă a consumului de energie pe parcursul zilei.
Șeful diplomației din Transnistria, Vitali Ignatiev, susține că s-au înregistrat deja decese în urma degajărilor de monoxid de carbon, în special în locuințele încălzite cu sobe.
Mai sunt suficiente gaze pentru a găti pe aragaz, dar autoritățile au avertizat că rezervele de gaze mai ajung doar pentru o lună.
Cât privește electricitatea, au fost introduse întreruperi ale alimentării cu energie electrică de patru ore pentru a decongestiona un sistem supraîncărcat, în special din cauza utilizării intense a caloriferelor electrice.
Gigantul rus Gazprom aproviziona până acum Transnistria cu gaze prin intermediul unui furnizor local, dar, de la 1 ianuarie, a oprit aprovizionarea gu gaze rusești.
Chișinăul a reușit să găsească soluții alternative în Europa, însă Transnistria, situată la granița cu Ucraina, nu are resurse. Marea centrală termică din Cuciurgan, care funcționează acum pe cărbune, are stocuri doar până la jumătatea lunii februarie.








