Comisia Europeană a deschis o investigație împotriva TikTok, după interferența Rusiei în alegerile din România

Comisia Europeană a deschis, astăzi, proceduri oficiale împotriva rețelei chineze TikTok pentru o presupusă încălcare a Legii privind serviciile digitale (DSA) în legătură cu obligația de a evalua și a atenua în mod corespunzător riscurile sistemice legate de integritatea alegerilor, în special în contextul recentelor alegeri prezidențiale din România din 24 noiembrie, potrivit unui comunicat al executivului european.

Decizia executivului comunitar vine după ce rapoartele desecretizate ale SRI, SIE, STS și MAI au arătat că alegerile prezidențiale – primul tur – au fost manipulate de Rusia, prin rețeaua TikTok, în favoarea candidatului pro-rus, Călin Georgescu.

Un demers a fost făcut și de președintele Klaus Iohannis, care, după desecretizarea documentelor din CSAT, a informat Comisia Europeană, purtând o discuție cu Ursula von der Leyen, președinta executivului comunitar.

“Trebuie să ne protejăm democrațiile de orice fel de ingerință străină. Ori de câte ori suspectăm o astfel de ingerință, în special în timpul alegerilor, trebuie să acționăm rapid și ferm. În urma unor indicii serioase că actori străini au intervenit în alegerile prezidențiale din România prin utilizarea TikTok, investigăm acum cu atenție dacă TikTok a încălcat Legea privind serviciile digitale prin faptul că nu a abordat astfel de riscuri”, a declarat Ursula von der Leyen, conform comunicatului oficial.

Procedurile se vor axa pe gestionarea riscurilor la adresa alegerilor sau a discursului civic, legate de următoarele domenii:

  • sistemele de recomandare ale TikTok, în special riscurile legate de manipularea neautentică coordonată sau de exploatarea automatizată a serviciului.
  • politicile TikTok privind reclamele politice și conținutul politic plătit.

În ceea ce privește ambele elemente, una dintre suspiciunile pe care Comisia urmează să le investigheze este dacă TikTok a atenuat cu diligență riscurile pe care le prezintă aspectele regionale și lingvistice specifice ale alegerilor naționale.

În cazul în care suspiciunile Comisiei se dovedesc a fi corecte, aceste deficiențe ar constitui încălcări ale articolului 34 alineatele (1) și (2) și ale articolului 35 alineatul (1) din Regulamentul privind serviciile digitale.

La 5 decembrie 2024, Comisia a emis un ordin de păstrare către TikTok, ordonând platformei să înghețe și să păstreze datele legate de riscurile sistemice reale sau previzibile pe care serviciul său le-ar putea prezenta asupra proceselor electorale și a discursului civic din UE. Acest ordin de păstrare se referă la alegerile naționale din Uniunea Europeană care au loc între 24 noiembrie 2024 și 31 martie 2025.

Facebook

Comentarii