Grindeanu: „Voi vota, duminică, pentru o cale europeană”

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a transmis, astăzi, că va vota duminică pentru o cale europeană, una care „ţine de valori europene şi euroatlantice”, dar că „nu este ușor” pentru PSD să treacă peste criticile care i-au fost aduse de membrii USR, în ultimii ani.

”Eu sunt cât se poate de sincer şi vă spun ce cred că gândesc mulţi din membrii PSD. Să ştiţi că nu-i uşor să dai la o parte lucruri care te-au despărţit ani de zile. Şi eu cred că lucrul ăsta e valabil nu doar pentru PSD, cred că e valabil şi pentru PNL, dar eu pot să spun din punctul de vedere al PSD-ului. Lucruri care până săptămâna trecută ţineau agenda publică,  lucruri în care se spunea despre cât rău e PSD-ul, de unii care acum aşteaptă susţinere de la noi. Astea sunt adevăruri pe care le ştim cu toţi, doar că suntem într-o altă realitate acum”, a declarat Sorin Grideanu.

Întrebat cum se va materializa sprijinul PSD pentru Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidenţiale, în turul doi, Grindeanu a spus că partidul va încerca să-și mobilizeze electoratul.

”Mai mult decât a declara că facem lucrul ăsta şi a încerca să-ţi mobilizeze electoratul, ce să faci altceva?  Până la urmă noi am avut un candidat care nu a intrat în turul doi. Noi am fi vrut să intre candidatul nostru.  Asta e viaţa în acest moment. E altcineva, asta nu înseamnă că ne depărtăm de ceea am spus, de valorile europene şi euroatlantice. Exclus acest lucru”, a mai transmis Sorin Grindeanu.

El a amintit că a semnat cu PNL, USR şi UDMR constituirea unei majorităţi parlamentare pro-europene și că PSD nu are nevoie de „certificat de partid european”.

Facebook

Comentarii