Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a reafirmat, astăzi, susținerea „fără echivoc” a PNL pentru candidatul Elena Lasconi. Bolojan a spus că alegerea către Lasconi nu lasă loc la nici un dubiu, după ce candidatul Elena Lasconi „a demonstrat că este un pro-european convins”.
„PNL este responsabil și susține parcursul european al țării noastre. Îi rugăm pe alegătorii să participe duminică la vot și să voteze la funcția de președinte pe doamna Lasconi”, a adresat, un nou apel, de la vârful PNL, Ilie Bolojan.
Președintele interimar al PNL s-a pronunțat și asupra formulei de guvernare, spre care se îndreaptă PNL, în acest moment.
„Am spus în timpul campaniei că nu putem vorbi de coaliții decât după finalizarea alegerilor. S-a finalizat și constatatăm că avem un Parlament pulverizat, care are 2 grupări de partide – democratice și anti-sistem. Pentru a asigura o stabilitate în guvernare, pentru a moderniza România, PNL va susține formarea unei coaliții prin participarea la discuții cu partidele democratice pentru a asigura o majoritate guvernentală. Mă refer la PSD, USR, UDMR și minorități”, a anunțat Bolojan.
În opinia sa, doar „coalizarea acestor partide asigură majorități stabile” și a precizat că, „dacă în acești ani a fost un lucru important pe care l-a generat actuala coaliție a fost stabilitatea”.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a subliniat, ieri seară, că o formulă de guvernare PSD-PNL-UDMR și minoritățile naționale este luată în calcul și de PSD, iar prima discuție pentru formarea viitorului guvern o va avea cu liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan.










