Pentru a intra în Parlament, partidele politice trebuie să obțină un prag electoral – care, potrivit legii, este de 5%.
În total, sunt 136 de senatori și 330 de deputați, iar o persoană poate candida atât ca deputat, cât și ca senator. Aceștia sunt aleși în cele 43 de circumscripții (41 de județe, municipiul București și diaspora).
Bucureștiul are alocat cel mai mare număr de deputați, 29, precum și cel mai mare număr de senatori, 13. Pentru diaspora sunt alocați doi senatori și patru deputați.
Procentul minim necesar pentru a accede în Parlament este de 5% din voturile valabile exprimate. Însă pe lângă aceasta, mai există un prag alternativ, care vine în ajutorul partidelor care au un bazin electoral puternic doar în anumite regiuni ale țării, precum UDMR.
Pragul alternativ înseamnă că acești competitori electorali pot obține 20% din totalul voturilor valabile din cel puțin patru circumscripții electorale (județe).
De menționat și că legea prevede un prag electoral de 5% pentru partidele politice, dar de 8% pentru alianțe și 6% pentru grupurile independente de partide.
La aceste alegeri, s-au înscris 31 de partide și alianțe politice, 19 organizații ale minorităților și 7 candidați independenți, conform datelor BEC.










