Filosoful Gabriel Liiceanu ia atitudine, într-un articol de opinie pe Hotnews.ro, cu privire la „piromanul” care a pus mâna pe cutia de chibrituri și este pe cale să dea foc țării – Călin Georgescu.
„Ce facem însă dacă piromanul dă foc la o țară, nu la o casă? Ce facem știind că, nefăcând nimic, țara va fi în curând cuprinsă de flăcări și mistuită? O să spuneți că o țară nu arde atât de ușor ca o casă. Că are multiple centuri de siguranță: servicii secrete care o apără de cei care deschid porțile cetății ca să pătrundă dușmanii, că există un președinte al țării menit să anunțe ce măsuri s-au luat ca țara să nu ia foc, că o Curte Constituțională va interzice unui piroman să candideze la înalta funcție, de vreme ce „convingerile sale nu sunt compatibile cu valorile democraţiei”; că o Biserică care-și ia menirea în serios îi poate avertiza pe sărmanii oameni să se ferească de Diavolul care ia în deșert numele Domnului”, se întreabă Gabriel Liiceanu, într-o parabolă extrem de sugestivă a momentului politic actual.
Gabriel Liiceanu mărturisește, totuși, că, în ciuda acestor măsuri de siguranță care ar trebui să existe într-o țară, este cuprins de sentimentul de frică. O frică a ceea ce va aduce ziua de mâine, care ar putea arunca țara înapoi în negura istoriei, bântuită de legionari și comuniști.
„Vă mărturisesc că mi-e frică. Mi-e frică, nespus de frică la gândul că aș retrăi ultimii ani ai vieții la fel cum mi-am trăit, în plin coșmar istoric, prima jumătate a existenței mele mature. Mi-e frică să nu redevin o fantoșă trasă de sfori de bunul plac al unui nou dictator, înconjurat de o masă de lingăi și slugi. Mi se face frică la gândul că la fel vor trăi fiul meu și familia lui, nepoții mei, că țara mea va recula și va cădea iar în prăpastia istoriei. Iată de ce n-am cum să uit că, prin pecetea pe care a pus-o pe întreaga mea viață, aceasta e țara mea și, de aceea, nu vreau să mi-o mai confiște nici rușii, nici comuniștii și nici legionarii de pripas ai istoriei”, scrie filosoful Gabriel Liiceanu.
Gabriel Liiceanu ajunge la concluzia, esențială pentru acest tur al alegerilor, că „ajungerea în funcția de președinte al României a unui piroman politic care îi laudă pe Antonescu și pe Zelea Codreanu, care se face că nu mai distinge între Est și Vest, care consideră apartenența României la NATO și UE ca eșecuri istorice și care la întrebarea „cum se definește politic” răspunde „iubitor și salvator de țară” – ar reprezenta, alături de instaurarea comunismului în România după război, cea mai mare și, pe termen lung, cea mai cumplită tragedie din istoria acestei țări”.
