Liberalul Ilie Bolojan a transmis duminică un mesaj public către principalii candidați ai Dreptei la prezidențiale de a ajunge la un acord care să evite fragmentarea voturilor „pentru modernizarea României”.
„Ca român, fac un apel public către trei candidați importanți, domnul președinte Nicolae Ciucă, domnul Mircea Geoană și doamna Elena Lasconi, să găsească o soluție în al unsprezecelea ceas, în aceste zile, să nu fragmentăm voturile pentru modernizarea României.
Vă rog să vă gândiţi, pentru că cei care nu se gândesc la istorie riscă să repete nişte greşeli. Și 2000 este destul de aproape şi nu va mai conta cine va fi pe locul trei, patru sau cinci. România merită acest lucru”, a declarat Ilie Bolojan, duminică, într-un discurs susținut la Cluj.
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, care a fost nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie ca posibil prim-ministru, a subliniat că „dacă se va face o înţelegere – şi eu sper să se întâmple treaba asta – eu, şi vă rog şi pe dumneavoastră, să o respectăm!
Dar dacă nu se va face, aşa cum am spus şi la întâlnirea precedentă, vă rog să votaţi pentru responsabilitate, pentru experienţă, pentru bun simţ, vă rog să votaţi raţional şi util, Nicolae Ciucă preşedinte!”, le-a spus Ilie Bolojan participanților la reuniunea regională a PNL de la Cluj-Napoca.
Răspunsul Elenei Lasconi
„DA, sunt de acord cu ce spune Ilie Bolojan! Ce spune acum domnul Bolojan, chiar în faţa şefului PNL, Nicolae Ciucă, eu am tot spus. Da, dacă vrem să oprim blatul PSD este nevoie de un gest ferm: candidat unic de dreapta.
Domnul Ciucă a refuzat, deja, să facem sondaje independente pentru a stabili cine este cel mai bine plasat şi pentru a avea un candidat comun. Dacă stă atât de bine în sondaje, cum se laudă prin articole plătite, de ce se fereşte să facă asta? Am venit cu această soluţie pentru viitorul României.
Dar este limpede că generalul este la ordinele lui Iohannis pentru a menține PSD la guvernare. Despre Mircea Geoană nici nu mai are rost să amintesc – cel mai longeviv președinte al PSD”, a răspuns Elena Lasconi, într-o postare pe Facebook.










